Cu cât se vor scumpi mașinile noi prin strategia de decarbonare

0
Publicat:

Specialiștii în energie estimează că mașinile noi, atât cele cu motor pe combustie, cât și cele electrice, se vor scumpi considerabil prin strategia de decarbonare.

Prețul mașinilor va crește considerabil prin aplicarea strategiei de decarbonare

Proiectele și programele viitoare de decarbonare la nivelul Europei vor aduce implicit și costuri mai mari la nivelul autoturismelor fie în calitate de proprietar de autortusim, fie în calitate de utilizator”, susține Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, enumerând principalele prevederi din strategia de decarbonare și efectele pe care le vor avea asupra costurilor finale ale noilor mașini.

Pachetul „Pregătiți pentru 55 – Strategia de Decarbonare” conține o serie de obligații pentru reducerea emisiilore nete de gaze în sectorul mobilității:

·         Noile standarde privind emisiile de CO2 pentru autoturisme și camionete,

·         Dezvoltarea infrastructurii pentru combustibilii alternativi,

·         Impunerea unui mecanism de ajustare la frontieră în funcție de carbon,

·         Instituirea Fondului pentru atenuarea impactului social al acțiunilor climatice (prin care vor trebui să fie achiziționate certificate de emisii pentru transportul rutier),

·         Impozitarea suplimentară a combustibililor clasici (adică creșterea prețului acestora),

·         Creșterea ponderii biocombustibililor în combustibilii folosiți în transporturi.

Planul de decarbonare va determina:

1. Creșterea prețurilor mașinilor din cauza:

  • Noi standarde privind emisiile de CO2 pentru autoturisme

Astăzi limita de poluare cu care se pot vinde autoturismele noi este de 95 g CO2/Km, aceasta urmează să se reducă din anul 2025 la un nivel de 80,75 g CO2/Km și să se înjumătățească din anul 2030 (42,75 g CO2/Km). Aceste nivele de emisii vor face ca mulți producptori să – și oprească producția, neavând cum să atingă aceste norme și astfel vom avea o ofertă mult mai mică decât cererea, aspect care va aduce salturi importante de prețuri la nivelul mașinilor noi care se vor vinde, în următorii 10 ani, cu până la 40-60%. Potrivit unui studiu realizat de platforma de anunțuri pentru vehicule second-hand Autovit, prețul mediu al unei mașini noi a crescut cu 46% de la sfârșitul lui 2020 până la finalul anului 2022.

  • Mecanismului de ajustare la frontieră în funcție de carbon

Importatorii din UE care importă diferite materii prime sau piese, vor fi obligați să achiziționeze certificate de carbon corespunzătoare prețului carbonului care ar fi fost plătit dacă mașinile ar fi fost produse în conformitate cu normele UE. Această nouă taxă pe CO2 va crește prețul materiei prime (tablă, plastic etc.) și a componentelor și subansamblelor mașinilor importate din țări non UE sau care nu au implementate mecanisme cerute de normele UE. Având în vedere prognozele evoluției taxelor de CO2 în următorii ani, acest mecanism va aduce creșteri semnificative de preț atât la nivelul mașinilor noi cât și la nivelul mașinilor second hand, după implementarea ei.

2. Creșterea costurilor cu mașinile care utilizează combustibili clasici datorită:

  • Creșteri de taxe pentru mașinile care utilizează combustibili clasici

Chiar dacă această direcție nu este cuprinsă explicit în Fit for 55, este o direcție care se dezvoltă în toate țările Europene, adăugând creșeterea costurilor cu utilizarea mașinilor clasice. Discutăm atât de creșeterea taxelor locale și naționale, cât și interdicția de a pătrunde în anumite zone sau localități, care în fapt necesită costuri suplimentare pentru utilizatorul acesteia, odată cu plasarea mașinii în parcări cu plată, aflate la marginea localității și deplasarea cu un alt mijloc de transport în localitate.

  • Înființării Fondului pentru atenuarea impactului social al acțiunilor climatice

Se instituie obligația ca deținătorii mașinilor cu combustibili clasici să achite o taxă prin care vor trebui să fie achiziționate certificate de emisii. Această nouă taxă va crește costurile cu utilizarea mașinilor clasice.

3. Creșterea costurilor cu combustibilii datorită:

  • Impozitării suplimentare a produselor energetice

În scopul diminuării utilizării mașinilor care folosesc combustibili clasici, se vor aplica impozitări suplimentare și la nivelul combustibilului de tip benzină/motorină. Această situație se va suprapune peste o creștere a prețului acestor combustibili urmare a diminuării în viitor a capacitățiilor de producție a țițeiului și a capacităților de rafinare, oferta devine mult mai mică decât cererea.

  • Creșterea ponderii biocombustibililor

Începând cu anul 2025, este obligatoriu ca 10% din combustibili vânduți la pompă să fie de tipul bio, dar biocombustibilul folosit să fie maxim 7% produs din plante tehnice, iar restul din biocombustibili produși din resturi alimentare sau din alge. Creșterea cantității de bicombustibil, dar și reducerea ponderii biocombustibilului produs din pante tehnice, va necesita investiții importante în rețe de colectare a deșeurilor vegetale, dezvoltarea de capacități de rafinare și stocare, aspect care se va reflecta în creșterea prețului cu combustibilul. Dacă în present costul cu biocombustibili în prețul benzinei este de cca 10%, el se va dubla în viitor, ce va adduce creșteri la prețul litrului de benzină datorat doar acestei măsuri de cca. 12%.

  • Dezvoltarea infrastructurii pentru combustibili alternativi

Refugierea în achiziția mașinilor care nu consumă combustibil clasic nu va aduce în următorii 10 ani prețuri mai mici, nici la achiziția și nici la costurile reale cu utilizarea mașinii. Cererea mare care va apărea pe aceste mașini urmare a măsurilor de decarbonare, va aduce prețuri mai mari pentru acestea. Creșterea cererii de energie electrică, hydrogen, LNG etc. va determina creșteri de preț pentru aceste forme de energie, necesară funcționării mașinilor. La acestea se vor adăuga costurile mari necesare dezvoltării foarte rapidă a infrastructurii necesare alimentării mașinilor ”ecologice”.

În concluzie apreciem că prețul mașinilor cu combustibil clasic va crește cu minim 50% în următorii 10 ani, iar costurile cu utilizarea mașini (taxe, impozite, combustibili) se vor dubla față de costurile din prezent. De asemenea apreciem că prețurile mașinilor, second hand clasice vor avea cele mai mari creșteri în următorii 10 ani.

În același timp trebuie să remarcăm că și mașinile pe combustibili alternativi, vor avea prețuri peste cele ale mașinilor cu combustibili alternativi de astăzi și costuri de utilizare de asemenea mai mari decât costurile de astăzi.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie