Cu cât au crescut livrările de gaze lichefiate. Cumpărători încheie acorduri de achiziţie cu fabrici a căror construcţie nu a fost încă aprobată

0
Publicat:

Dezvoltatorii şi producătorii de gaze naturale lichefiate (GNL) din America de Nord au încheiat în acest an acorduri pentru vânzarea a 48 de milioane de tone de GNL, iar în cele din urmă vor mări exporturile cu 60% faţă de nivelurile actuale, deşi o mare parte din producţie rămâne la ani distanţă, transmite Reuters.

Transport de gaze naturale lichefiate (GNL), Foto: Arhivă Adevărul

Potrivit sursei citate, cererea de GNL este în creştere, deoarece conflictul din Ucraina împinge preţurile globale la cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani.

Cumpărătorii din Europa au căutat furnizori de gaze din vest, îndepărtându-se de gazul rusesc, iar cumpărătorii chinezi încheie tranzacţii pe termen lung după o pauză.

Noi fabrici de export de gaze sunt în curs de dezvoltare în Statele Unite, iar Mexicul şi Canada sunt gata să se alăture ca exportatori importanţi de gaze, cu proiecte de fabrici pe coastele lor de vest.

Opt terminale de export de GNL din America de Nord sunt în construcţie şi alte peste o duzină ar putea aprobarea financiară până în 2023.

Conform datelor Reuters, unii cumpărători au încheiat acorduri de achiziţie a gazelor de la fabrici a căror construcţie nu au fost încă aprobată, aşa că nu orice acord de furnizare ar putea merge înainte.

,,Dinamica s-a schimbat”, a declarat Charlie Riedl, director general al grupului comercial Center for Liquefied Natural Gas. ,,Cumpărătorii încearcă să încheie acorduri ferme, care pot să garanteze că vor fi livrate gaze”, a spus el.

La cât au ajuns preţurile

Săptămâna aceasta, preţurile gazelor europene au atins 84 de dolari pentru un milion de unităţi termice britanice (mmBtu), iar contractele futures pentru gaze din SUA au depăşit marţi 10 dolari/mmBtu, pentru prima dată din 2008.

Goldman Sachs estimează că cererea globală de GNL va creşte cu aproximativ 12%, la 424 MTPA, anul viitor, şi se aşteaptă ca noi centrale, care vor furniza 156 MTPA, să fie aprobate în următorii cinci ani.

Cererea în creştere a făcut ca Statele Unite să fie în acest an ţara cu cele mai mari exporturi de GNL, în primele şase luni.

Proiectele aprobate, care se aşteaptă să înceapă livrările între 2023-2026, ar putea menţine ţara pe primul loc.

,,Este important ca Statele Unite să aprovizioneze piaţa pentru a sprijini aliaţii din Europa şi Asia şi pentru a îmbunătăţi capacitatea lumii în curs de dezvoltare de a accesa gaze”, a declarat Mike Sabel, directorul general al Venture Global LNG.

Din septembrie anul trecut, firma sa a încheiat acorduri pentru a vinde 18,5 MTPA de GNL. Unele dintre cele mai mari oferte sunt de la firme chineze care se întorc pe piaţa din SUA după o pauză, determinată de dispute tarifare.

La sfârşitul anului trecut, Venture Global LNG a încheiat acorduri pentru 11 MTPA cu unităţile din China Sinopec şi CNOOC. China ENN Natural Gas a semnat contracte separate anul trecut cu Cheniere Energy and Energy Transfer.

Din cauza lipsei capacităţii disponibile, unele tranzacţii recente au implicat facilităţi a căror construcţie nu a primit încă aprobări financiare.

Acele acorduri ,,întăresc încrederea noastră în rolul pe termen lung” al GNL pe pieţele globale de energie, a declarat Tim Wyatt, vicepreşedinte senior al Cheniere.

Dar cererea în creştere a dus la construirea a trei noi proiecte de export în SUA şi alte câteva ar putea fi aprobate în 2023.

,,Criza energetică globală se pregătea de ani de zile din cauza investiţiilor insuficiente”, a declarat Octavio Simoes, CEO al Tellurian, care a început recent construcţia fabricii sale din Louisiana.

În 2021, cei mai importanţi exportatori de GNL au fost Australia, cu 78,5 MTPA, Qatar, cu 77,0 MTPA, Statele Unite, cu 67,0 MTPA şi Rusia, cu 29,7 MTPA, potrivit Uniunii Internaţionale a Gazului (IGU).

Statele Unite, cu rezerve vaste de gaze de şist, sunt pe cale să producă un volum record de 85 MTPA de GNL în acest an, conform previziunilor guvernului american.

Aproximativ 68% din exporturile de GNL din SUA au mers în Europa în prima jumătate a anului 2022, faţă de doar 35% în 2021, potrivit furnizorului de date Refinitiv.

Există patru fabrici de export de gaze aflate în construcţie în Statele Unite, care vor creşte capacitatea ţării de a produce GNL de la 104,6 MTPA la 156,3 MTPA, în 2026.

În plus, două fabrici de export sunt în construcţie în Canada şi două în Mexic, care vor adăuga încă 20,8 MTPA la producţia de GNL din America de Nord, odată ce toate instalaţiile vor intra în funcţiune până în 2027.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC