Criza siriană duce la creşterea preţului carburanţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preţul petrolului creşte de câteva zilele în condiţiile posibilei intervenţii în Siria. FOTO: Reuters

Preţurile cursului de petrol afişate joi de dimineaţă în Asia au fost în creştere după noua decizie a administraţiei de la Casa Albă de a consulta Congresul american în privinţa posibilei intervenţii în Siria.

În timpul tranzacţiilor din dimineaţa zilei de joi, un baril de petrol (WTI) pentru livrare în luna octombrie era cu 30 de cenţi mai mare ajungând la 107,53 de dolari.

Administraţia de la Casa Albă a făcut miercuri un prim pas privind posibila intervenţie militară când Comisia pentru Afaceri Externe a Senatului a aprobat cu zece voturi contra şapte o rezoluţie care îl autorizează pe Obama să declanşeze o intervenţie „limitată” împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, cu o durată maximă de 60 de zile cu posibilitatea de a prelungi încă 90 de zile, dar fără trupe la sol.

Potrivit reprezentantului firmei de consultanţă Futures Phillip din Singapore sprijinul venit din Congresul american creşte probabilitatea acţiunii militare americane, dar în acelaşi timp creşte „temerile de contagiune a neliniştii în Orientul Mijlociu, zonă care produce o treime din ţiţeiul la nivel mondial şi a întreruperii aprovizionărilor”, acesta fiind citat de agenţia de ştiri AFP.

Un economist al Bank of America Merrill Lynch din Singapore, Chua Hak Bin, a declarat că, de asemenea, această presiune politică afectează fluxul de ţiţei şi că „vine într-un moment dificil deoarece mai multe ţări din Asia, inclusiv India şi Indonezia, se confruntă cu o inflaţie ridicată, programe mari care subvenţionează carburanţii şi un deficit în creştere a balanţei petroliere”.  

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare