Cozi uriaşe la bancomatele din Moscova şi din alte oraşe ruseşti, după noile sancţiuni financiare aplicate VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Cozi uriaşe s-au format la bancomatele din Moscova şi din alte oraşe ruseşti, după ce marile puteri occidentale au anunţat sancţiuni bancare fără precedent, în contextul invaziei Ucrainei.

Potrivit datelor transmise de Financial Times, Banca centrală a Rusiei a făcut apel la calm de teamă că noile sancţiuni financiare i-ar putea determina pe ruşi să se grăbească să-şi retragă banii din bănci. Totuşi, la bancomate sunt deja cozi uriaşe, iar oamenii încearcă să scoată cash în orice valută au la dispoziţie.

Pe reţelele sociale au apărut înregistrări video şi fotografii cu oameni care stau la cozi uriaşe la ATM-uri şi bănci din mai multe oraşe ale Rusiei.

Banca centrală a ţării a transmis într-un comunicat că „are resursele şi instrumentele necesare pentru a menţine stabilitatea financiară şi pentru a asigura continuitatea operaţională a sectorului financiar”, potrivit BBC.

Anunţul vine după ce Uniunea Europeană, SUA, Marea Britanie şi Canada au anunţat că rezervele internaţionale ale Băncii centrale a Rusiei vor fi îngheţate. Aceasta are rezerve de aproximativ 630 de miliarde de dolari.

Sancţiunile, decise după ce Rusia a invadat Ucraina,  vor împiedica banca să vândă active în străinătate pentru a-şi susţine propriile bănci şi companii.

De asemenea, o serie de bănci ruseşti vor fi îndepărtate din SWIFT, sistemul internaţional de plăţi esenţial pentru tranzacţionarea fără probleme a banilor la nivel mondial.

„Aceste noi sancţiuni ar putea cauza daune grave economiei ruseşti şi sistemului său bancar”, a spus Clay Lowery, vicepreşedinte executiv la Institutul de Finanţe Internaţionale.

„Cel mai probabil, acest lucru va exacerba operaţiunile bancare în curs, provocând o scurgere a rezervelor”, a adăugat el.

Conform unei analize Reuters, decizia aliaţilor occidentali de a bloca accesul unei părţi a băncilor ruseşti din sistemul de plăţi SWIFT va provoca o lovitură economică extrem de dură, care va afecta şi firmele din Rusia precum şi întreaga economie. 

Băncilor ruseşti, cărora li s-a refuzat accesul la SWIFT, le va fi mai greu să comunice cu colegii la nivel internaţional, chiar şi în ţări prietene precum China, încetinind astfel comerţul internaţional şi facând tranzacţiile mai costisitoare.

Excluderea unor bănci din SWIFT ar putea încuraja „mutarea” companiilor si entităţilor ruse la serviciile unor bănci nesancţionate, în încercarea de a putea accesa sistemul financiar global, a spus un expert, precizând că impactul va fi probabil devastator pentru economia şi pieţele ruseşti.

Sancţiunile ar putea lovi puternic rubla începând de luni, odată cu deschiderea pieţelor, a declarat Sergey Aleksashenko, fost vicepreşedinte al băncii centrale ruse. Asta ar duce la dispariţia multor importuri de către Rusia, a mai spus el.

Mai multe pentru tine:
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu