Costul crizei energetice din Europa se apropie de 500 de miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Costul crizei energetice din Europa se apropie de 500 de miliarde de euro, pe măsură ce guvernele din regiune se grăbesc să amortizeze impactul creşterii explozive a preţurilor, scrie Bloomberg.

Statele UE au alocat deja 314 mld. euro, în timp ce UK a cheltuit alte 178 mld. euro

Conform celor mai noi estimări, cele 27 de state membre UE au alocat până acum 314 miliarde de euro pentru a amortiza impactul crizei energetice asupra companiilor şi firmelor, în timp ce Marea Britanie a alocat, singură, 178 de miliarde de euro, scrie Agerpres

Această povară fiscală în creştere, în condiţiile în care cheltuielile statelor UE sunt echivalente cu 1,7% din Produsul Intern Brut al blocului comunitar, vine într-un moment în care europenii se luptă cu o inflaţie accelerată şi perspective economice sumbre. Miniştrii europeni ai Energiei negociază un plan de urgenţă care ar urma să transfere profiturile excepţionale ale companiilor din energie pentru sprijinirea gospodăriilor şi firmelor vulnerabile. Acordul, care ar urma să fie convenit la reuniunea din 30 septembrie, include de asemenea un plafon de preţ pentru electricitatea produsă de firmele care nu utilizează gaze naturale şi o ţintă obligatorie de reducere a consumului de electricitate.

"Concepute iniţial ca un răspuns temporar, la ceea ce trebuia să fie o problemă temporară, aceste măsuri s-au umflat şi au devenit structurale. Această cifră ar urma să crească pe măsură ce preţurile la energie rămân ridicate. Asta este în mod clar nesustenabil din punctul de vedere al finanţelor publice", a declarat Simone Tagliapietra, cercetător la think-tank-ul Bruegel din Bruxelles.

Estimările analiștilor

Chiar dacă estimările analiştilor de la Bruegel includ măsuri precum reducerea ratelor de TVA la electricitate, subvenţii pentru încălzire şi măsuri pentru a menţine unele companii energetice pe linia de plutire, ele nu includ sprijinul sub formă de lichiditate oferit în întreaga Europă. De exemplu, în Germania, guvernul va naţionaliza importatorul de gaze Uniper SE, conform unui plan care prevede injectarea a opt miliarde de euro în companie şi preluarea participaţiei majoritare deţinute de compania finlandeză Fortum Oyj.

Simone Tagliapietra a avertizat că avansul costurilor crizei energetice riscă să adâncească divergenţele economice în rândul statelor membre. "Un asemenea nivel de intervenţie presupune şi riscul de fragmentare în Europa. Guvernele cu un spaţiu fiscal disponibil mai mare, în mod inevitabil, vor gestiona mai bine criza energetică prin devansarea vecinilor în cursa pentru resursele energetice limitate în lunile de iarnă. De aceea, este important să fie concepute politici care să asigure sustenabilitatea fiscală şi aceste politici să fie coordonate, în special în rândul statelor UE", a spus Simone Tagliapietra.

Datele furnizate de Bruegel arată că România a alocat până acum 6,9 miliarde de euro pentru a amortiza impactul crizei energetice asupra companiilor şi firmelor, echivalentul a 2,88% din PIB, ceea ce o plasează pe locul şapte în Europa, după Marea Britanie, Croaţia, Grecia, Italia, Letonia şi Spania. 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”