Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial: Se resimte nevoia unei reorientări a politicilor economice dinspre consum spre investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a înregistrat în anul 2017 o creştere economică record care s-a bazat însă pe consum, iar în acest context se resimte nevoia unei reorientări a politicilor economice dinspre consum spre investiţii, scrie consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu, pe blogul său.

„Contribuţia investiţiilor a devenit pozitivă, însă factorul investiţional este încă redus, ceea ce ar putea afecta creşterea sustenabilă pe termen mediu şi lung”, adaugă Marinescu.

Potrivit lui, contextul macroeconomic actual „este unul al contrastelor, împletite în spirala creştere economică record - deficite bugetare înalte, în condiţiile în care deficitul bugetar s-a încadrat totuşi în ţinta de 3% din PIB, prin sacrificarea programului de investiţii publice şi prin măsuri corective”. „Creşterea economică suplimentară realizată în anul 2017 nu s-a reflectat, în mod corespunzător, şi în creşterea veniturilor fiscale, fapt ce indică, totuşi, performanţe reduse în planul colectării şi administrării fiscale”, mai spune el.

„Ocuparea forţei de muncă este în continuă creştere, rata şomajului consemnând un minim istoric, însă piaţa muncii este tensionată pe fondul unui deficit acutizat de resurse umane calificate. Pe fondul avansului consistent al importurilor, deficitul comercial s-a intensificat, ceea ce a contribuit la adâncirea deficitului în balanţa de plăţi. În contextul unui grad sporit de volatilitate financiară, reflectată în dinamicile cursului de schimb şi ale ratelor dobânzii, intensificarea presiunilor inflaţioniste indică necesitatea unei ajustări de traiectorie în planul politicilor economice”, arată Marinescu.

Potrivit lui, acesta este contextul în care se resimte nevoia unei reorientări a politicilor economice dintre consum spre investiţii.

„Esenţială este îmbunătăţirea calităţii investiţiilor publice prin atragerea fondurilor europene, în special în domeniul infrastructurii de transport. Totodată, pentru susţinerea iniţiativei private şi a mediului de afaceri, este vital să se asigure predictibilitatea economică şi perspectiva sustenabilităţii, puternic afectate în ultima perioadă prin iniţiative fiscale insuficient fundamentate în planul oportunităţii şi al impactului economic. Consolidarea performanţelor economice reclamă priorităţi clare în planul politicilor structurale, inclusiv prin întărirea disciplinei financiare în economie şi îmbunătăţirea guvernanţei corporatiste în sectorul companiilor de stat”, conchide consilierul prezidenţial.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine