„Cornul şi Laptele“ ar putea fi eliminat. Teodorovici pune la îndoială necesitatea măsurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici susţine că măsuri sociale precum „Cornul şi Laptele” vor fi analizate în Guvern şi în Coaliţie pentru a vedea dacă şi-au realizat scopul.

„Sunt măsuri foare bune, măsuri care ajută populaţia. O analiză pe toate aceste programe e de bun simţ să fie făcută pentru a vedea dacă şi-au atins scopul pe care l-am avut la începutul acestora. Un set de măsuri se va propune în Guvern, în Coaliţie, pentru a vedea dacă le luăm sau nu, pe anumite zone. Toate au ca bază sau ca punct de plecare această dorinţă a noastră fermă de a cheltui banul exact cum este corect”, a spus Teodorovici, într-o conferinţă de presă, potrivit HotNews.

El a precizat că sunt momentan propuneri în acest sens, nu le poate spune, dar vor fi luate măsuri.

Daniel Suciu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a spus, la rândul său, că programul „Cornul şi Laptele” ar putea fi înlocuit.

„Cred că ştiţi că în bugetul pe anul acesta au fost alocaţi bani, cel puţin la Ministerul Educaţiei, pentru infrastructură la masa caldă în şcoli. Evident că, dacă nu mă înşel, suma este de peste 200 milioane lei, şi anul viitor vom avea o sumă vizavi de acest subiect şi atunci când vom avea finalizată, la nivelul unităţilor şcolare, infrastructura necesară pentru ca toţi copiii să beneficize de masă caldă în şcoli. Evident că se va dispune o discuţie vizavi de programul menţionat. Mai e util programul Laptele şi cornul în condiţiile în care există varianta unei mese calde? La momentul respectiv va fi o asemenea discuţie, dar nu impusă de restricţii bugetare, ci de lucrurile practice pe care ni le-am propus”, a precizat el, potrivit HotNews.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare