Constantin, ministrul Agriculturii: Reducerea TVA la carne va fi făcută, probabil, anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evaziunea pe TVA în domeniul cărnii şi produselor din carne a fost, în 2011, de 230 milioane de euro

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat marţi că TVA va scădea la 9%, cel mai probabil, şi în sectorul cărnii în anul 2014, iar ulterior vor fi posibile reduceri de TVA la legume, fructe şi lapte.

Constantin a afirmat la Titu (Dâmboviţa) că măsura reducerii TVA de la 24% la 9% va fi luată după evaluarea efectului reducerii TVA la pâine. „Pentru bugetul anului 2014 nu discutăm, pentru că implicaţiile sper să nu mai fie asupra bugetului dacă scădem TVA la carne. Anul acesta într-adevăr au fost implicaţii pentru că există acea neîncredere odată cu reducerea TVA. Se reduce TVA de la 24% la 9%. Obiectivul pe care l-a avut FMI, şi e normal, pentru a nu schimba indicatorii macroeconomici ai României, a fost ca încasările la bugetul de stat să fie cel puţin aceleaşi. După o perioadă, să zicem un an, se va face o evaluare dacă efectul reducerii TVA la pâine a fost benefic, în sensul că s-a redus preţul pâinii, că am salvat acele societăţi, am salvat locuri de muncă, dar am avut şi încasări cel puţin egale la bugetul de stat. Dacă toate aceste lucruri sunt corecte, atunci putem să reducem TVA şi la alte produse“, a spus ministrul Agriculturii.

Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Achim Irimescu a anunţat săptămâna trecută că TVA va scădea la 9%, cel mai probabil, şi în sectorul cărnii, unde evaziunea a crescut de la majorarea taxei la 24%. Datele prezentate de acesta arată că evaziunea pe TVA în domeniul cărnii şi produselor din carne a fost, în 2011, de 230 milioane de euro.

La sfârşitul lunii iulie, Guvernul a decis reducerea TVA la pâine de la 24% la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creşterea, tot din septembrie, a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare