Consiliul Concurenței își îmbunătățește instrumentele de detectare și sancționare a ilegalităților

0
Publicat:

Guvernul a aprobat ordonanța de urgență care transpune în legislația internă Directiva europeană nr.1/2019, cunoscută și sub numele de ECN+ (European Competition Netwsork - Rețeaua Europeană de Concurență) care asigură instrumente suplimentare pentru aplicarea regulilor europene, cu scopul de a garanta independența autorităților de concurență și funcționarea corespunzătoare a pieței interne.

Consiliul Concurenței își îmbunătățește instrumentele de detectare și sancționare a ilegalităților

Actul normativ vizează independență în adoptarea deciziilor, eficientizarea instrumentelor de investigaţie și a programului de clemență şi permite cooperarea mutuală cu autoritățile de concurență la nivelul Uniunii Europene.

„Practic, ne îmbunătățim unele instrumente legale de depistare și sancționare a practicilor anticoncurențiale și preluăm noi atribuții. Cu toate acestea, mai sunt probleme care trebuie rezolvate. De exemplu, modalitatea politică de numire și stabilirea numărului persoanelor din Plen, adică a conducerii instituției, va fi abordată în parlament, unde se află în dezbatere un proiect de lege. De asemenea, problema resurselor rămâne nerezolvată: de peste 10 ani salariile angajaților nu au fost majorate, ceea ce a condus la migrarea personalului specializat și bine pregătit către mediul privat, care oferă pachete salariale și beneficii mult mai atractive”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Actul normativ prevede consolidarea puterilor de inspectie, astfel încât inspectorii de concurență au dreptul de a citi/deschide/accesa orice informaţie aflată la dispoziţia companiei inspectate, indiferent de caracterul respectivelor informaţii sau de mediul în care sunt stocate (de ex. în cloud).

În același timp, la solicitarea Guvernului, atunci când există premise că mediul concurențial este distorsionat pe o anumită piață, în cazul analizelor derulate de autoritatea de concurență, aceasta poate efectua inspecții în baza autorizării judiciare.

De asemenea, este specificată posibilitatea de a efectua inspecții inopinate cu asistența structurilor de specialitate ale Poliției Române.

În ceea ce privește amenzile, este stabilită posibilitatea ca sancțiunile să se aplice la cifra de afaceri însumată, realizată la nivel mondial de toate persoanele fizice şi juridice ce constituie o entitate economică unică, precum și executarea de la membrii unei asocieri de companii a amenzilor impuse respectivei asocieri, prin luarea în considerare a cifrelor de afaceri totale ale membrilor, atunci când asocierea se dovedeşte a fi insolvabilă.

De asemenea, actul normativ precizează acordarea de asistenţă reciprocă între autorităţile competente dintre statele membre cu privire la colectarea de probe, executarea deciziilor de impunere a unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu.

Ordonanța de Urgență mai prevede o abordare unitară a mecanismului de examinare a investițiilor străine de către Comisia de Examinare a investițiilor Străine Directe (CESID), în sensul examinării, pe lângă investițiile din spațiul non-UE, și a celor din Uniunea Europeană, asigurându-se astfel inclusiv o egalitate de tratament între investițiile UE și non-UE.

De asemenea, actul normativ vizează preluarea de către Consiliul Concurenței a unor atribuții suplimentare care derivă din aplicarea unor regulamente europene, respectiv Regulamentul privind subvențiile străine și Regulamentul privind contestarea piețelor digitale (DMA), precum și îmbunătățirea mecanismului (prevăzut de OUG nr. 77/2014) privind procedurile în domeniul ajutorului de stat la nivel central, regional și local, inclusiv consolidarea măsurilor de recuperare ale ajutoarelor de stat considerate ca fiind acordate în mod ilegal sau utilizate abuziv.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”