Consiliul Concurenţei a lăsat "băieţii deştepţi" în off-side : instituţia va notifica la Bruxelles că doar contractele cu Alro şi ArcelorMittal nu reprezintă ajutor de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hidroelectrica a denunţat anul trecut contractele "băieţilor deştepţi"

Consiliul Concurenţei va transmite la Bruxelles că înţelegerile parafate de Hidroelectrica cu grupurile industriale Alro şi ArcelorMittal nu sunt ajutor de stat, în timp ce pentru contractele cu traderii de energie statul s-a abţinut să transmită vreun punct de vedere formal, a afirmat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Comisia Europeană a declanşat în urmă cu doi ani mai multe investigaţii privind contractele Hidroelectrica încheiate cu marii consumatori de energie, respectiv Alro Slatina şi ArcelorMittal Galaţi, şi cu traderii de energie, aşa-numiţii “băieţi deştepţi”. 

“Vom transmite Comisiei Europene punctul de vedere al statului român, respectiv că, în opinia noastră, contractele cu Alro şi ArcelorMittal nu reprezintă ajutor de stat, ci sunt contracte comerciale normale. În ceea ce priveşte Alro, este un contract pe termen mediu şi lung, cu o formulă de calcul care ţine cont de preţurile internaţionale, ceea ce este un mecanism normal, aplicat şi în alte ţări. Celălalt contract, cel cu ArcelorMittal, este un contract încheiat pe bursă de energie OPCOM, în mod transparent”, a precizat Chiriţoiu. 

Potrivit acestuia, în ceea ce priveşte contractele încheiate de Hidroelectrica cu traderii de energie, statul român s-a abţinut. 

“Ministerul Economiei, după ce s-a consultat cu noi (cu Consiliul Concurenţei - nr.), a decis să se abţină. Noi nu suntem obligaţi să le răspundem, Comisia trage propriile concluzii”, a mai spus Chiriţoiu. 

Investigaţiile declanşate de către Comisia Europeană au avut că sursă unele plângeri depuse la Bruxelles de Fondul Proprietatea, acţionar minoritar la Hidroelectrica.

Între timp, Hidroelectrica a intrat în insolvenţă, iar contractele cu traderii au fost denunţate anul trecut.  Sub conducere administratorului judiciar Remus Borza, Hidroelectrica a reziliat anul trecut contractele cu Energy Holding, EFT AG, EFT România, Alpiq Romenergie, Alpiq Romindustries şi Europec.

Contractul cu Alro fluctuează în funcţie de cotaţiile aluminiului de pe bursă de la Londra, în vreme ce înţelegerile cu Mittal au fost valabile pentru anii 2010 şi 2011 şi au fost realizate prin OPCOM. În acel moment, Hidroelectrica a ales să răspundă unor solicitări de energie depuse de grupul siderurgic pe bursă OPCOM. Participanţii la piaţă au acuzat că este o înţelegere ilegală, din moment ce în acel moment existau şi alte oferte, la preţuri mai bune decât cele ale ArcelorMittal, iar Hidroelectrica a preferat preţul mai mic.Sub conducerea administratorului judiciar Remus Borza, Hidroelectrica a denunţat anul trecut contractele cu Energy Holding, EFT AG, EFT România, Alpiq Romenergie, Alpiq Romindustries şi Europec.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare