Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

0
Publicat:

Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025.

Acest act normativ a intrat în vigoare începând cu 10 iulie 2025 și marchează un nou pas important în întărirea securității cibernetice pentru reţelele şi sistemele informatice din spațiul național civil, punctează specialiștii Deloitte România.

Potrivit acestora, în completarea măsurilor stabilite prin OUG 155/2024, Legea 124/2025 aduce o serie de noutăți pe care entitățile esențiale și importante ar trebui să le ia în considerare. Una dintre cele mai importante actualizări aduse prin Legea 124/2025 este introducerea a două noi categorii de entități în sectorul sănătății care se vor supune legislației NIS 2. Astfel, entitățile care dețin autorizații de distribuție a medicamentelor, conform art. 803 din Legea nr. 95/2006 republicată, vor trebui să se alinieze standardelor de securitate cibernetică prevăzute de noua legislație. De asemenea, companiile care desfășoară activități economice în domeniul comerțului cu ridicata și cu amănuntul al produselor farmaceutice, conform diviziunilor 4646 și 4773 din CAEN Rev. 3, sunt acum incluse în categoria entităților care trebuie să se conformeze Legii 124/2025.

Un alt aspect de noutate inclus în Legea 124/2025 constă în definirea clară a ceea ce este considerat a fi un incident semnificativ de securitate cibernetică. Potrivit legislației, un incident semnificativ se caracterizează prin îndeplinirea a cel puțin una dintre următoarele condiții, fără a fi nevoie ca acestea să se manifeste cumulativ. Prima condiție presupune determinarea modului în care incidentul a provocat sau are potențialul de a provoca perturbări operaționale grave ale serviciilor sau pierderi financiare semnificative pentru entitatea în cauză. A doua condiție implică potențialul incidentului de a afecta alte persoane fizice sau juridice, cauzând prejudicii materiale sau de alta natură, precum cele de reputație.

Pe lângă sectorul sănătății, și sectorul alimentar este vizat de unele noutăți incluse în Legea 124/2025. Actul normativ propune o completare în denumirea sectorului pentru a include producția, prelucrarea și/sau distribuția de alimente printre domeniile de activitate impactate de Directiva NIS 2. Acest lucru permite identificarea entităților din sector într-o manieră mai flexibilă, demersul nefiind restrâns la cele care realizează toate aceste activități în mod cumulativ. Această completare facilitează o mai bună aplicare a legislației în materie de securitate cibernetică.

Legislația recent adoptată nu doar că răspunde necesităților emergente legate de securitatea cibernetică, dar promovează și o colaborare consolidată între diferite entități și instituții la nivel național. Prin integrarea acestor noi categorii de entități în legislația privind Directivei NIS 2, adoptarea Legii 124/2025 urmărește crearea unui mediu mai sigur, care să sprijine dezvoltarea tehnologică durabilă și protejarea datelor de interes.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare