Companiile din România se pregătesc de austeritate: Urmează restructurări după prima jumătate a lui 2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A doua parte a anului 2022 îi va obliga pe liderii companiilor să adopte un plan de austeritate, în contextul creşterii accelerate a preţurilor la energie sau la carburanţi, dar şi pe fondul conflictului actual din Ucraina.

Astfel, în unele industrii ar putea să se renunţe la bugetele de marketing sau la acordarea anumitor bonusuri angajaţilor şi vor exista cazuri unde se va recurge chiar şi la restructurări, conform unei analize a companiei de HR şi transformare organizaţională Arthur Hunt România. 

Potrivit celor mai recente prognoze JP Morgan, PIB-ul economiei europene ar urma să crească în anul 2022 cu 3,2%, deşi estimările anterioare conflictului din Ucraina arătau o creştere de 4,1%. Economia Rusiei ar avea însă cel mai mult de suferit, sub presiunea sancţiunilor fără precedent, şi ar putea înregistra în acest an o scădere de 12,5% a Produsului Intern Brut. În acelaşi timp, Europa de Vest vorbeşte despre o inflaţie de sub 5%, dar ţara noastră ar putea avea o inflaţie cu două cifre, mai arată analiza Arthur Hunt România. Acest impact va fi resimţit mai ales în industrie, un contributor important la PIB-ul ţării. De aceea, înainte de transformare, care este un proces complex şi de lungă durată, companiile vor trece printr-o etapă de adaptare, care în primă fază va presupune îngheţarea investiţiilor şi a costurilor. Tocmai de aceea, fondurile disponibile prin PNRR trebuie exploatate cu maximum de profesionalism şi fără piedici birocratice, apreciază specialiştii Arthur Hunt.

“Problema în România este modul în care sunt făcute aceste restructurări, de obicei rapid şi urât (<quick&dirty>), punându-se accent mai mult pe costuri şi mai puţin pe impactul socio – emoţional. Unele dintre companii tratează acest proces corect - fie cu resurse interne, fie cu ajutorul serviciilor de consultanţă, pentru a-şi asigura în continuare reputaţia şi integritatea pe termen lung, astfel încât să poată reatrage forţă de muncă calificată dupa stabilizarea situaţiei”, declară Sorin Roibu, Managing Partner Arthur Hunt România. 

În prezent, afacerile cu expunere în zona de conflict sunt implicate în găsirea de soluţii pentru angajaţii impactaţi direct sau reduc drastic costurile, pentru a minimiza pierderile din acele pieţe. Din această perspectivă, managementul va fi unul de criză, iar managerii şi liderii cu astfel de competenţe trebuie securizaţi sau aduşi în companii dacă nu există, apreciază specialiştii.

“Oportunităţile care pot apărea din relocarea afacerilor din Rusia sau Ucraina, vor da rezultatea abia în 2023, în special în domeniile agricol şi auto. Programele de employer branding, leadership şi dezvoltare de competenţe noi ar trebui să primeze acum în companii”, consideră reprezentantul companiei. 

Totodată, extrem de importantă este şi vulnerabilitatea cibernetică, care afectează procesele de business şi luni de zile în anumite cazuri, astfel încât o atenţie sporită va fi în securizarea informaţiilor prin implementarea de soluţii, adesea costisitoare. 

Arthur Hunt este una dintre companiile internaţionale de top în domeniul consultanţei în resurse umane. Prezentă în România din 2006, compania activează în domeniul Executive Search, consultanţă de HR şi management eficient al proceselor de schimbare în cadrul organizaţiilor medii şi de mari dimensiuni. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie