Companiile aeriene şi-au crescut profiturile, dar nu se grăbesc să ieftinească biletele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieftinirea petrolului se regăseşte în preţul majorităţii produselor, de la benzină la PET-uri, însă este insesizabilă la tarifele practicate de companiile aeriene.

Kerosenul, care contează pentru o bună parte din costurile unei companii aeriene, a ajuns să coste o treime faţă de vârful de acum doi ani. Însă tarifele au scăzut mult mai modest, cu aproximativ 3% pe an în aceeaşi perioadă.

Costurile companiilor aeriene s-au redus simţitor, oadată cu ieftinirea petrolului din ultimii doi ani. Dacă în 2014, kerosenul, combustibilul utilizat în aviaţie, reprezenta o treime din costurile totale, în prezent a ajuns să reprezinte sub 15%.

În ciuda acestor reduceri, preţul biletelor a scăzut într-un ritm mult mai redus. Conform BusinessInsider, care citează un lector de economie de la Universitatea Newcastle, tarifele practicate de companiile amerciane s-au redus doar cu 3% pe an.

Profiturile cumulate ale celor patru mari companii aeriene din SUA, Delta, American, Southwest şi United au ajuns anul trecut la 22 miliarde de dolari.

Nu este surprinzător că liniile aeriene nu se grăbesc să renunţe la economiile făcute datorită combustibilului mai ieftin, însă, în mod curios, nu micşorează mai mult preţul biletelor, ceea ce ar reprezenta un mod natural de a fura din clienţii companiei concurente.

Taxele suplimentare, care au fost inventate când vremurile erau mult mai grele – bilete mai scumpe pentru locurile de la geam sau la culoarul de trecere, de exemplu – rămân încă în vigoare.

Chiar şi taxele care au fost concepute iniţial pentru a acoperi costurile suplimentare cu combustibilul se păstrează în cea mai mare parte, chiar dacă au fost redenumite.

Iar pentru clasa economic, tarifele sunt chiar mari. Însă liniile aeriene preferă să cheltuie surplusul de venituri pe avioane noi, cu eficienţă crescută, sau să-şi bucure acţionarii, răscumpărânu-şi propriile acţiuni de la bursă.

În ultimii 15 ani, industria aeriană s-a concentrat (în principal prin marile fuziuni, Delta cu Northwest, United cu Continental şi American cu U.S. Airways). Fenomenul a avut loc în perioada de criză, când unele companii intraseră în incapacitate de plată.

Însă nu numărul redus de companii aeriene, care de fapt ar trebui să însemne un avantaj pentru clienţi, datorită costurilor mai reduse de exploatare, este de fapt problema. BusinessInsider spune că de fapt sunt foarte rare cazurile în care companiile se concurează direct între ele pe cursele interne.

Un alt motiv pentru care nu se luptă între ele prin ieftinirea biletelor este că unele companii au acţionari semnificativi comuni. De exemplu, împreună, administratorii primelor cinci fonduri de investiţii după mărimea activelor, deţin cîte 17% atât din capitalul Delta cât şi din cel al American.

După aproximările făcute de firma de consultanţă Charles Rivers Associates, aceasta ar menţine cu 10% preţul biletelor peste cât ar fi fost limita în alte condiţii.

A fost lansată o anchetă de către autoritatea din domeniul concurenţei din SUA, însă nu sunt şanse să se găsească vreo dovadă a unei înţelegeri de tip cartel între principalii actori. Ceea ce lipseşte este concurenţa din partea unor operatoril low-cost, care sunt puţin dezvoltaţi în SUA.

În Uniunea Europeană, companiile low-cost precum Ryanair se luptă cu marii jucători tradiţionali precum British Airways, legând preţul biletelor mult mai mult de costurile de operare. Din această cauză marja lor de profit este la jumătate faţă de companiile de peste ocean.

Dacă se doreşte cu adevărat o concurenţă puternică în domeniul transporturilor aeriene, ar trebui operată deschiderea pieţelor.

Aceasta ar însemna ca şi alţi operatori, ca Ryanair sau Emirates, să opereze liber în SUA. Iar companiile aeriene din SUA să aibă acces nediscriminatoriu pe aeroporturile din UE sau Orientul Mijlociu.

Dar până când acest lucru se va întâmpla, tarifele pentru transportul aerian vor rămâne în continuare ridicate, chiar în condiţiile în care costurile de operare vor scădea.


 

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate