Compania Baxi şi 50 de distribuitori de centrale termice, amendaţi pentru fixarea preţurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Concurenţei a amendat Baxi România şi 50 de distribuitori ai companiei cu amenzi în valoare totală aproximativ 220.000 de euro pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa distribuţiei centralelor termice şi a accesoriilor.

„În contractele încheiate în perioada 2006 - 2014 între Baxi România SA şi distribuitori erau prevăzute clauze prin care se stabileau preţurile de revânzare ale produselor şi care limitau comercializarea şi libertatea exercitării concurenţei între distribuitori”, transmite Consiliul Concurenţei.

Potrivit Consiliului, distribuitorii erau obligaţi să respecte strategia de preţuri recomandată şi să aplice aceste tarife în toată reţeaua proprie de magazine. Mai mult, contractele conţineau clauze restrictive în ceea ce priveşte participarea la licitaţii: dacă mai mulţi parteneri comerciali solicitau cereri de ofertă de la Baxi, doar unul dintre distribuitori, respectiv primul care depunea cererea, beneficia de un preţ competitiv.

Ulterior, Baxi solicita documentarea fiecărei livrări cu o copie a contractului dintre distribuitor şi clientul final, precum şi o copie după factura emisă, notează Mediafax.

Sancţiunile au fost aplicate de autoritatea de concurenţă în cadrul investigaţiei privind stabilirea preţului de revânzare şi îngrădirea exercitării concurenţei între distribuitori prin limitarea comercializării.
Un număr de 18 distribuitori au recunoscut încălcarea legislaţiei şi au beneficiat de reducerea amenzilor cu 20% din nivelul de bază.

„Scopul nostru nu este acela de a elimina companiile de pe piaţă şi, de aceea, la stabilirea sancţiunilor am ţinut cont de faptul că distributorii centralelor Baxi au cifre de afaceri destul de mici. Prin această investigaţie şi amenzile aplicate, intenţia noastră este să tragem un semnal de alarmă astfel încât toate companiile, indiferent că sunt mai mari sau mai mici, să înţeleagă că trebuie să respecte legislaţia în domeniul concurenţei şi să îşi stabilească singure preţurile de revânzare, nu prin înţelegere cu furnizorul”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, citat de Mediafax.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!