Comisia Europeană: România, sursă de dezastre maritime la exportul cu animale vii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisia Europeană a verificat România, după dezastrul din Portul Midia FOTO ISU Dobrogea

Comisia Europeană a publicat astăzi raportul final de audit privind exportul cu animale vii din portul Midia, România. Raportul avertizează că vapoarele autorizate în România expun animalele la riscuri deosebite pe durata călătoriei spre ţări terţe.

Auditul a avut loc în perioada 30 septembrie - 2 octombrie 2019, pentru a evalua adecvarea şi eficacitatea măsurilor în vigoare pentru a preveni transportarea animalelor într-un mod care poate provoca vătămare sau suferinţe nejustificate în timpul transportului pe mare către ţări din afara UE.

Potrivit raportului, peste 50% dintre vapoarele de export care operează în UE sunt autorizate de România. Cu toate acestea, sistemul de inspecţie a vapoarelor de export nu este capabil să reducă riscurile pentru animale din cauza condiţiilor precare ale navelor. Raportul avertizează că vapoarele autorizate în România expun animalele la riscuri deosebite pe durata călătoriei spre ţări terţe.

Raportul concluzionează că autoritatea competentă centrală, respectiv Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) nu a furnizat suficiente informaţii, instrucţiuni sau acces unui personal calificat corespunzător pentru a sprijini medicii veterinari oficiali în verificarea cerinţelor tehnice, cum ar fi ventilaţia pe fiecare punte a unei nave pentru animale şi echipamentele utilizate pentru sisteme de aprovizionare cu apă şi drenare. În consecinţă, sistemul de inspecţie a navelor nu contribuie semnificativ la scăderea riscurilor pentru bunăstarea animalelor, din cauza condiţiilor structurale ale navelor.

„Din raport reise că ANSVSA nu a pus informaţii, instrucţiuni şi personal calificat la dispoziţia veterinarilor pentru a inspecţia tehnică a vapoarelor la echipamentele de ventilaţie, adăpare, drenaj şi echipamente alternative. Practic, toate vechiturile au venit în România să se autorizeze ca să poată încărca animale din întreaga UE, expunând animalele la riscuri extreme inevitabile”, a spus Gabriel Paun, directorul UE al Animals International.

Raportul mai arată că există, de asemenea, o lipsă generală de înregistrări în sistemul de controale pentru a asigura bunăstarea animalelor în timpul transportului pe mare către ţări din afara UE. Nu există dovezi privind verificări care să confirme că animalele sunt apte să continue călătoria sau privind adecvarea sistemelor de drenaj ale navelor. În plus, nu există dovezi documentare care să justifice adecvarea celorlalte sisteme de la bord ale navelor.

Potrivit raportului, ANSVSA nu ţine jurnale de călătorie pentru monitorizarea bunăstării animalelor şi nu a putut face dovada că animalele sunt verificate înainte de a fi urcate pe vaport daca mai sunt apte pentru a continua călătoria.

„Dacă nu au murit în camioane în drumul spre port, atunci animalele sunt bătute şi forţate să urce pe vapoare chiar dacă nu sunt apte pentru continuarea transportului. Am văzut asta de multe ori în port, iar în privinţa animalelor moarte la bordul vapoarelor nu se poate afla adevărul niciodată cu sistemul actual de monitiorizar”, a adăugat Păun, care a fost vara trecută în Golful Persic pentru a observa starea animalelor exportate cu nava Al Suwaikh inspectată „superficial, susţine el, de însuşi preşedintele ANSVSA şi pe care Comisia Europeană ceruse să nu i se permită încărcarea cu 70.000 de oi din cauza temperaturii şi umidităţii extreme.

„Am văzut în Kuwait şi Qatar sute de animale din România moarte sau muribunde din cauza călătoriei cu nava Al Shuwaikh, venită prima oară în UE vara trecută în iulie. Este o navă uriaşă, ca un titanic pentru animale şi care fusese interzisă în Australia, dar pe care ANSVSA a autorizat-o fără a clipi”, afirmă Păun.

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model