Comisia Europeană: România este ţara cu cele mai mari inegalităţi între bogaţi şi săraci din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nivelul de sărăcie al românilor este în scădere, dar inegalitatea veniturilor rămâne cea mai mare din Uniunea Europeană, în condiţiile în care cei mai bogaţi 20% dintre români câştigă de opt ori mai mult decât cei mai săraci 20%, cel mai mare raport din UE, potrivit raportului de ţară publicat miercuri de Comisia Europeană (CE).

Categoriile sociale cele mai afectate de sărăcie sunt tinerii, familiile cu copii, persoanele cu dizabilităţi, persoanele de etnie romă şi populaţia rurală. Totuşi, CE subliniază că au fost făcute progrese importante în ceea ce priveşte reducerea riscului de sărăcie în ultimii ani.

”A fost făcut un progres substanţial în reducerea populaţiei aflate în risc de săracie sau de excluziune socială în atingerea ţintei de 580.000 de persoane. În termeni absoluţi, 1,68 milioane persoane au ieşit din zona de risc între 2008 şi 2015”, se arată în raport.

Inegalitatea la nivelul veniturilor a crescut începând cu 2012, având o puternică accelerare în 2015.

Potrivit unui grafic publicat în raport, România are cea mai mare inegalitate a veniturilor din UE, fiind urmată de Lituania, Bulgaria şi Spania.

Statele care înregistrează un produs intern brut (PIB) per capita mai mic au, de regulă, o inegalitate mai mare a veniturilor, însă această tendinţă explică doar parţial situaţia din România, potrivit CE.

Nivelul ridicat de inegalitate este cauzat şi de efectele redistributive în scădere ale sistemului de taxe şi este accentuat de diferenţele mari existente între mediul rural şi cel urban.

În comparaţie cu zonele urbane, de două ori mai mulţi oameni din zonele rurale trăiesc în comunităţi izolate şi se confruntă cu probleme legate de locuinţă şi de găsirea unui loc de muncă.

Procentul oamenilor care trăiesc în case de o calitate foarte slabă şi îşi cheltuiesc peste 40% din venituri pe întreţinerea casei este unul dintre cele mai mari din UE.

Reprezentanţii CE avertizează că impactul sistemului de taxare asupra reducerii inegalităţii veniturilor este relativ scăzut.

Astfel, diferenţa dintre inegalitatea veniturilor brute şi a celor nete, după plata taxelor şi beneficiilor, este relativ scăzută. Gradul de progresivitate al taxelor aplicate veniturilor este relativ scăzut, contribuind la actuala situaţie. 

Mai mult, Guvernul a eliminat plafonul de cinci salarii medii brute la plata contribuţiilor sociale şi de sănătate, iar contribuţiile la sănătate pentru pensionari au fost eliminate.

În acest context al inegalităţii sociale, România se va confrunta şi cu scăderea populaţiei în vârstă de muncă (20-64 ani) cu 4% până în 2020, în condiţiile în care populaţia ţării a scăzut cu 6% din 2007 până în prezent.

”Ţinând cont de estimarea privind continuarea emigrării tinerilor şi de numărul limitat de persoane care se întorc, ţara riscă să piardă şi mai mult din resursa de muncă. Aceasta poate afecta creşterea productivităţii şi convergenţa veniturilor şi poate afecta asupra creşterii economice potenţiale”, se arată în raport.

În acelaşi timp, CE avertizează că există un mare potenţial nefolosit al forţei de muncă, în condiţiile în care inactivitatea rămâne una dintre cele mai mari din UE.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG