Comercianții care nu înlocuiesc produsele cu defecte după cumpărare, amendați cu până la 25.000 de lei

0
Publicat:

Comercianții care nu înlocuiesc bunurile vândute, în cazul în care neconformitatea acestora este constatată la scurt timp după livrare, vor fi amendați cu sume cuprinse între 5.000 lei și 25.000 lei.

Amenzi mari pentru comercianții care nu înlocuiesc produsele neconforme FOTO: Adevărul

Inițiativa legislativă a fost adoptată de Senat în luna iunie și mai are nevoie doar de votul deputaților pentru a fi adoptată.

Inițiatorul arată că legiuitorul, în cadrul procedurilor parlamentare, a instituit, în 2023, noua obligație în sarcina vânzătorului - înlocuirea bunului neconfom, însă nu a dispus și sancțiunile aplicabile pentru refuzul vânzătorului de a înlocui bunul neconform, în temenul stipulat de lege, potrivit Profit.

”Absența sancțiunii determină în practică multiple refuzuri nejustificate din partea comercianților, chiar dacă, în termenul de 30 de zile, consumatorul solicită înlocuirea bunurilor neconforme”, susțin autorii proiectului.

Ca urmare, proiectul prevede includerea în categoria contravențiilor sancționate cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei a faptei unui vânzător de a nu înlocui bunul neconform în condițiile stabilite de lege.

Guvernul Bolojan a analizat proiectul și a constatat că legislația nu prevede și sancționarea contravențională a acestor situații.

Guvernul apreciază că lipsa unei sancțiuni reduce eficiența și forța coercitivă a reglementării, creând ”premisele ignorării sau aplicării inegale a dreptului la înlocuire într-un termen scurt”.

”În consecință, este necesară includerea expresă a acestui alineat între prevederile a căror nerespectare constituie contravenție, pentru asigurarea aplicării unitare a legii de către profesioniști, creșterea gradului de conformare voluntară la cerințele legale, protejarea efectivă a consumatorilor împotriva practicilor abuzive sau a întârzierilor nejustificate în soluționarea cazurilor de neconformitate”, arată Guvernul.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”