Colosul petrolier Saudi Aramco, evaluat la 2.000 de miliarde de dolari. Arabia Saudită vrea să vândă 5% din grup, operaţiune care va sparge recordurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arabia Saudită se aşteaptă ca gigantul petrolier de stat Saudi Aramco să fie evaluat la listare la mai bine de 2.000 de miliarde de dolari, autorităţile urmând să vândă mai puţin de 5% din companie la oferta publică iniţială, a declarat prinţul Mohammed bin Salman, al doilea în ordinea succesiunii la tron şi cel responsabil de politica economică a ţării.

Aramco a fost la un moment dat condusă de către americani, dar este o corporaţie controlată de către statul saudit. Grupul este de departe cel mai mare conglomerat petrolier din lume, având rezerve de ţiţei de 265 de miliarde de barili, adică mai bine de 15% din depozitele globale. Gigantul extrage zilnic mai bine de 10 milioane de barili pe zi.

Spre comparaţie, Exxon – cea mai mare şi mai profitabilă companie petrolieră din lume listată la bursă – extrage zilnic de trei ori mai puţin decât Saudi Aramco, în vreme ce rezervele sale de petrol sunt de zece ori mai mici. Spre comparaţie, producţia Aramco este mai mare decât producţia adunată a tuturor companiilor din SUA, care extrag împreună 9 milioane de barili pe zi în acest stat.

Aramco va fi transformată în holding

Mohammed bin Salman a mai afirmat că vrea să transforme Aramco într-un holding şi să aibă un consiliu de administraţie ales.

„Chiar dacă am lista 1% din Aramco pe piaţă, doar 1%, tot va fi cea mai mare oferă publică iniţială din lume“, a afirmat prinţul Mohammed bin Salman.

„Vom oferi mai puţin de 5% din compania-mamă…încercăm să o separăm şi să facem din Aramco un holding“, a completat el. De asemenea, el a mai spus că societatea va fi listată pe piaţa de capital din Arabia Saudită şi una dintre ideile studiate o constituie înfiinţarea unui fond în SUA care să cumpere acţiuni la Aramco, pentru a creşte lichiditatea pe bursă.

Imperiul din petrochimie şi rafinare, privatizat parţial

O serie de subsidiare ale companiei ar putea fi la rândul lor listate sau privatizate, ca parte a efortului Arabiei Saudite de creştere a veniturilor din alte activităţi decât cele petroliere. Anterior, presa a scris că ar putea ajunge pe bursă doar subsidiarele din industria petrochimică şi de rafinare. Acestea au în total o capacitate de rafinare de 5 milioane de barili pe zi.

Recent, Saudi Aramco a devenit proprietar pe cea mai mare rafinărie din SUA, în urma unui circ-monstru cu Shell. Astfel, în urma tensiunilor dintre cele două grupuri acestea au decis divizarea unei companii mixte, în urma căreia Arabia Saudită preia rafinăria din Port Arthur, cea mai mare din SUA, cu o capacitate de 603.000 de barili pe zi, 26 de terminale de distribuţie plus marca Motiva.

La rândul său, Shell rămâne două alte rafinării, cu o capacitate combinată de prelucrare de 500.000 de barili pe zi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă