CNADNR organizează din nou licitaţie pentru achiziţia de sare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CNADNR vrea să cumpere sare pentru doi ani, dar nu găseşte vânzător FOTO Adevărul

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) organizează o nouă licitaţie deschisă pentru achiziţia de sare pentru deszăpezire, doar pentru iarna 2016-2017, a comunicat compania.


Licitaţia precedentă a fost organizată în iulie 2016. CNADNR viza un acord cadru pe patru ani (2016 – 2020), însă la acea licitaţie singurul producător de sare din România, Salrom, nu a depus nicio ofertă.

Compania Salrom susţine că nu a participat la licitaţie din cauza „condiţiilor contractuale dezavantajoase pentru ofertant prevăzute în caietul de sarcini”, potrivit news.ro.

CNADNR a anulat procedura, iar în prezent se organizează o nouă procedură de achiziţie de furnizare a sării doar pentru iarna 2016 – 2017.
„Procedura va fi o licitaţie deschisă accelerată (cu termen de depunere mai scurt) la care poate participa orice producător sau furnizor de sare interesat”, se arată în comunicat.

În august 2016, reprezentanţii CNADNR au precizat, pentru News.ro, că ar putea purta negocieri directe cu Salrom în vederea achiziţiilor de sare.

CNADNR nu a primit, în iulie, nicio ofertă la licitaţia organizată pentru cumpărarea de sare pentru deszăpezire în şase din cele şapte direcţii regionale, deşi România este un mare exportator de sare.

Cea mai importantă licitaţie, lansată în luna mai de către CNADNR, era pentru furnizarea de „sare pentru deszăpezire necesară în perioada 2016 - 2020", pentru totate cele şapte direcţii regionale: Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi şi Constanţa. Valoarea estimată a contractelor de sare este de 363,3 milioane lei (81,6 milioane euro).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani