CN Aeroporturi Bucureşti va majora salariile angajaţilor. Ce se întâmplă cu sporurile şi primele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos

Salariile angajaţilor Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) vor fi indexate în acest an cu rata inflaţiei, iar sporurile şi primele vor fi incluse în proiecţiile bugetare pentru acest an, potrivit unui comunicat remis miercuri de societatea comercială.

Cele două decizii au fost luate în urma discuţiilor care au avut loc marţi între conducerea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti şi reprezentanţii celor patru sindicate ale angajaţilor.

"În contextul trecerii pe profit a companiei, la nivelul anului 2021, ca urmare a implementării mai multor măsuri de eficientizare a costurilor şi date fiind ipotezele de relansare a sectorului transportului aerian pentru anii următori, s-a decis: includerea în proiecţiile bugetare pentru anul 2022 a tuturor drepturilor (sporuri şi prime) prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă în vigoare sau la nivelul contractelor individuale de muncă ale salariaţilor; indexarea salarială în pas cu rata inflaţiei, conform prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă, indexare care a fost amânată la nivelul anilor anteriori ca urmare a pierderilor generate de scăderea accentuată a traficului de pasageri", se menţionează în comunicat.

Totodată, în urma discuţiilor cu sindicatele, CNAB a decis ca angajaţii care au avut o contribuţie semnificativă la gestionarea situaţiilor speciale impuse de măsurile suplimentare Covid-19 să primească sporul pentru activităţi aeroportuare.

"(CNAB a decis, n.r.) acordarea sporului pentru activităţi aeroportuare, conform prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă, pentru angajaţii sau categoriile de angajaţi care, prin activităţile derulate pe parcursul anului 2021, au avut o contribuţie semnificativă la gestionarea situaţiilor speciale impuse de măsurile suplimentare Covid-19 sau care, prin activitatea şi performanţa lor, au contribuit la implementarea unor proiecte strategice la nivelul companiei. Nominalizarea angajaţilor şi a categoriilor eligibile va fi făcută de către şefii ierarhici direcţi şi directorii de resort în linie cu criteriile specifice din Contractul Colectiv de Muncă şi în baza performanţelor înregistrate în anul 2021", se precizează în comunicat.

Potrivit sursei, la discuţia de miercuri cu patronatul CNAB au participat reprezentanţii Sindicatului Aeroportuar Henri Coandă, Sindicatului Liber Independent din Aeroportul Băneasa, Sindicatului Aeroporturi Bucureşti şi Sindicatului Companiei Aeroporturi Bucureşti.

În cadrul discuţiilor dintre cele două părţi s-a mai stabilit demararea, în perioada următoare, a unor consultări privind implementarea unui proces de management al performanţei la nivelul companiei, bazat pe indicatori de performanţă măsurabili, specifici fiecărei categorii de activitate din companie şi care să asigure un mecanism de recompensare a angajaţilor în funcţie de rezultatele individuale şi de grup, în linie cu bunele practici din industrie şi de guvernanţă corporativă.

Dialogul social dintre conducerea CNAB şi cele patru sindicate a demarat la finalul anului trecut, potrivit comunicatului.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”