Circa 15.000 de companii au primit granturi de 666 milioane de lei de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 50.000 de companii s-au înscris pentru a primi granturi de la stat prin Măsurile 1 şi 2, iar circa 15.000 dintre acestea au primit deja sume de aproximativ 666 milioane de lei.

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a gestionat  schema  de ajutor de stat instituită prin Ordonanţa de urgenţă nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19.

Suma iniţială pentru cele 3 măsuri a fost de 1 miliard de euro, iar ulterior aceasta a fost suplimentată, fondul total fiind în momentul de faţă de 1,5 miliarde de euro.

La Măsura 1 - microgranturi un număr de 13.347 de beneficiari au primit circa 129,2 milioane de lei în total, a anunţat, pe Facebook, fostul ministru al Economiei Virgil Popescu, actual ministru al Energiei.

La Măsura 2 - granturi de capital de lucru sunt 1.644 de beneficiari plătiţi cu 536,5 milioane de lei până acum.

Claudiu Năsui (USR-PLUS) a preluat joi mandatul de ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului de la Virgil Popescu (PNL).

La preluarea mandatului, situaţia aplicanţilor şi a plăţilor pentru Măsura 1, Microgranturi şi Măsura 2, Granturi pentru capital de lucru este următoarea:

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima