Cipru va propune planul B creditorilor internaţionali aflaţi la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades, se va întâlni sâmbătă cu oficialii europeni la Bruxelles într-o încercare de a convinge creditorii internaţionali de viabilitatea noului plan de salvare propus de parlamentul de la Nicosia, vineri. Anastasiades va încerca să obţină ajutor financiar internaţional, înainte de a expira termenul limită impus de Banca Centrală Europeană, informează AFP.

Membrii Eurogrupului se vor întâlni la Bruxelles cu preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, la doar o zi după ce parlamentul ţării insulare a aprobat un nou plan de a atrage miliardele de euro. În cazul în care Cipru nu respectă termenii daţi de BCE, reprezentanţii instituţiei au avertizat că vor fi întrerupte toate liniile de furnizare de lichidităţi către băncile locale, ceea ce ar însemna falimentul ţării.

Summitul UE-Japonia, programat pentru săptămâna viitoare, a fost amânat, iar cei 17 miniştri de Finanţe din zona euro se vor reuni duminică pentru a pune în discuţie o soluţie la criza din Cipru, ceea ce sugerează că rezolvare problemei ar putea depăşi termenul limită stabilit pentru luni, potrivit Reuters.

Cipru trebuie să convingă creditorii internaţionali de sustenabilitatea noului acord propus de parlamentul ţării, astfel încât să primească ajutorul de urgenţă care ar putea împidica insula de la colapsul financiar, chiar dacă presupune un plan radical de restructurare a sectorului bancar.

De asemenea, parlamentarii au aprobat şi înfiinţarea unui „fond de solidaritate” şi impunerea unei restricţii de circulaţie a capitalurilor, astfel încât să prevină exodul de bani după ce băncile se vor redeschide marţi.

Şedinţa de vot s-a încheiat vineri noaptea, însă nu au fost stabilite date ulterioare pentru examinarea altor cinci texte legislative referitoare la planul de restrucutrare bancară. Una dintre cele mai controversate măsuri vizează impozitarea depozitelor bancare mai mari de 100.000 de euro de aproximativ 20 de procente.

Guvernul de la Nicosia trebuie să obţină 5,8 miliarde euro, necesare pentru a recapitaliza băncile din ţară şi pentru a îndeplini condiţia care îi poate aduce o suplimentare de 10 miliarde de euro din partea Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional.

Noul plan aprobat de parlamentarii ciprioţi nu a reuşit să acopere nevoia celor aproape şase miliarde de euro, rămânând  un gol de aproximativ trei miliarde de euro, informează Reuters.

Eforturile de a găsi o soluţie pentru situaţia financiară din Cipru necesită prezenţa noastră în Bruxelles”, au susţinut José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene şi Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, într-o declaraţie emisă vineri.

 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor