Cinci posibile scenarii pentru viitorul zonei euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Analiştii de la Royal Bank of Scotland (RBS) au lansat recent cinci posibile scenarii cu privire la viitorul Europei. Pentru ei, falimentul Greciei prezintă cea mai mare probabilitate.

Scenariul nr. 1: probabilitate 35%

Grecia intră în incapacitate de plată până în luna decembrie, iar sub pericolul contagiunii crizei datoriilor greceşti se află Portugalia, Irlanda, Spania, Italia şi Franţa. Banca Centrală Europeană cumpără mai multe obligaţiuni pentru a sprijini sistemul bancar, iar Fondul European de Stabilitate Financiară injectează capital în bănci şi împrumută statele aflate în dificultate. Nicio ţară nu părăseşte zona euro.

Scenariul nr. 2: probabilitate 20%

În ciuda faptului că va rata ţinta de deficit bugetar stabilită în cel de-al doilea acord de finanţare externă, Grecia nu intră în faliment: Europa se uneşte într-un gest de solidaritate faţă de situaţia Greciei. Portugalia şi Irlanda obţin finanţări suplimentare, Italia recapătă încrederea pieţelor prin măsuri de austeritate, evitând în acelaşi timp o recesiune. Zona euro intră într-o perioadă de creştere lentă.

Scenariul nr. 3: probabilitate 5%

Sectorul bancar este recapitalizat, valoarea contabilă a datoriilor statelor de la periferia zonei euro va fi redusă cu 50%, iar Banca Centrală Europeană va demara un program de relaxare cantitativă pentru a limita efectele negative.

Scenariul nr. 4: probabilitate 30%

Grecia intră în incapacitate de plată până în luna decembrie, iar afectate sunt Portugalia, Irlanda, Spania, Italia şi Franţa. Fondul de urgenţă pentru ţările aflate în dificultate nu va fi suplimentat, ţările de rating AAA fiind în pericol. Banca Centrală Europeană este nevoită să cumpere obligaţiuni de stat, ceea ce va duce la o criză politică majoră şi riscuri sporite de dezmembrare a zonei euro.

Scenariul nr. 5: probabilitate 10%

Fondul de urgenţă pentru ţările aflate în dificultate nu va fi suplimentat, ţările de rating AAA fiind în pericol. Banca Centrală Europeană este nevoită să cumpere obligaţiuni de stat, ceea ce va duce la o criză politică majoră şi riscuri sporite de dezmembrare a zonei euro. Dar Comisia Europeană salvează situaţia prin introducerea obligaţiunilor comune care îndeplinesc constrângerile politice şi juridice.

Sursa: Business Insider

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro