Cinci mituri despre FMI

Pus adesea la zidul infamiei ca un factor perturbator care intervine „cu bocancii“ în problemele interne ale economiei ro­mâ­neşti, Fondul Monetar Internaţional nu are o agendă pe atât de obscură pe cât o fac să pară adepţii teoriilor conspi­ra­ţiei. Dar asta nu înseamnă că logica lor nu porneşte de la o realitate concretă.

Începutul relaţiilor dintre România şi FMI, o instituţie emblematică a capitalismului occidental, s-a produs în plin comunism. La începutul anilor ’70, Nicolae Ceauşescu şi-a dat seama că are nevoie de valută pen­tru a-şi finanţa planuri ambiţioase de extindere a producţiei industriale. România avea nevoie de valută „forte“, pe care să o poată fo­losi în relaţiile comerciale cu statele din Vest.

Decizia de atunci, de a adera la FMI, a fost privită cu mult scepticism. La fel ca toate statele din spatele „Corti­nei de Fier“, România făcea parte din Con­siliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), organizaţie înfiinţată de URSS ca răspuns la „Piaţa Comună“, organism ce avea să de­vină decenii mai târziu Uniunea Euro­peană. Pentru că băncile CAER-ului nu au putut finanţa ambiţiile dictatorului român, România a devenit în 1972 membru FMI. În ultimii ani, Fondul s-a transformat într-un „ţap ispăşitor“, iar în cârca sa au fost aruncate mai multe probleme greu de explicat.

Citiţi continuarea articolului pe www.newmoney.ro