Christine Lagarde se laudă că FMI „s-a schimbat“ şi nu mai este orientat spre austeritate. Grecii o pot contrazice cu vârf şi îndesat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FMI a exagerat cu austeritatea şi a împins unele ţări în colaps economic din cauza tăierilor masive impuse  FOTO Reuters

După ani de zile în care a fost criticat pentru „reformele structurale“ care băgat în faliment Argentina şi care au trimis Grecia în colaps pentru mai bine de cinci ani, Fondul Monetar Internaţional (FMI) tocmai ce a anunţat că „s-a schimbat“ şi nu mai impune această placă ţărilor aflate la ananghie.

„Redresare structurală? A fost înainte de mandatul meu, nu am nicio idee despre ce este vorba“, a declarat sâmbătă, ironic, Christine Lagarde, directorul general al FMI, la o conferinţă de presă sâmbătă la Washington, ca răspuns la o întrebare a unui jurnalist ghanez. Acesta a chestionat-o despre imaginea proastă a FMI în Africa.

Termenul de „redresare structurală“ se referă la liberalizarea economiei şi la reducerea influenţei statului, care au condiţionat împrumuturile FMI şi care au avut rezultate foarte contestate.

„Nu mai facem acest lucru“, a asigurat Lagarde, aflată în fruntea FMI din 2011.

Numai că în această perioada, Fondul a continuat să susţină politicile de austeritate bugetare în ţările plasate sub asistenţă financiară, precum Grecia sau Portugalia.

„Trebuie să se înţeleagă că ne-am schimbat modul de a ne oferi sprijinul financiar. Este, într-adevăr, pe bază de parteneriat“, a declarat Lagarde, într-un moment în care Fondul se pregăteşte să susţină financiar Ucraina, în schimbul unor măsuri economice draconice.

Mai puteţi citi:

Lagarde ţine FMI la gheaţă. Fondul oferă soluţii de secol XX pentru o economie de secol XXI

În octombrie, când se vor întâlni pentru reuniunea anuală a FMI, „brokerii” de putere ai lumii – mai exact, miniştrii şi reprezentanţii Băncilor Centrale din 188 de ţări – se vor lovi din nou de dovezi care arată că Fondul Monetar Internaţional (FMI) are nevoie de reformă.

FMI preferă reducerea CAS din 2015, dar nu exclude o tăiere din vară dacă se iau măsuri de compensare

FMI apreciază că cel mai potrivit moment pentru reducerea CAS ar fi anul viitor, întrucât impactul este semnificativ, arătând că este dispus să negocieze şi în vară dacă Guvernul găseşte măsuri de compensare în privinţa deficitului bugetar.

FMI laudă în detaliu evoluţiile economiei româneşti

Una din cele mai importante ştiri pentru România a venit miercuri de la Washington, unde în şedinţa Consiliului Director al Fondului Monetar Internaţional s-a decis aprobarea primei şi celei de-a doua evaluari a acordului preventiv încheiat anul trecut cu ţara noastră. Astfel, conducerea FMI a pus la dispoziţia autorităţilor române primele două tranşe prevăzute în înţelegerea dintre cele două părţi, adică o sumă totală de 436,3 milioane de euro.

Ucraina a ajuns la un acord de împrumut în valoare de 14-18 miliarde dolari cu FMI

Ucraina a convenit cu FMI un acord de împrumut în valoare de 14-18 miliarde de dolari, a anunţat, joi, instituţia internaţională, programul de ajutor financiar urmând să deblocheze şi alte finanţări pentru autorităţile de la Kiev, până la un total de 27 de miliarde de dolari în următorii doi ani.

Guillermo Tolosa, reprezentantul FMI: România a importat instabilitate din alte ţări. FMI crede că fondul comun de salvare a băncilor din UE e prea mic

Statele europene se confruntă cu probleme comune, cea mai importantă fiind legătură directă dintre datoriile suverane şi sistemul bancar, care se influenţează una pe alta, a declarat Guillermo Tolosa, reprezentantul Fondului Monetar Internaţional (FMI), care a adăugat că România a importat instabiltate pe acest canal din cauza acţiunilor altor state.

Miliarde de dolari dintr-un ajutor al UE, SUA şi FMI pentru Ucraina ar putea ajunge în „cuferele“ lui Vladimir Putin

Miliarde de dolari dintr-un eventual ajutor financiar acordat Ucrainei de către UE, FMI şi SUA vor ajunge aproape cu siguranţă în "cuferele" preşedintului rus Vladimir Putin, din cauza unei prevederi bizare în prospectul obligaţiunilor prin care Rusia a împrumutat guvernul de la Kiev, potrivit CNBC.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €