Chiriile cresc înainte de începutul anului universitar. Cât vor plăti studenții din Cluj pentru o garsonieră

0
Publicat:

Pe fondul cererii crescute generate de revenirea studenților, prețurile solicitate pentru apartamentele date spre închiriere în marile centre universitare tind să crească.

Oferta de garsoniere scade în Cluj, Foto: Shutterstock

Potrivit specialiștilor Imobiliare.ro, să găsești o garsonieră de închiriat în Cluj-Napoca, de exemplu, începe să devină o misiune imposibilă.

Sursa citată menționează că oferta a scăzut simțitor pe plan local, iar prețurile continuă să crească.

Să nu uităm că ne apropiem și de începutul unui nou an universitar, iar orașul va fi luat cu asalt de miile de studenți care încep cursurile la cea mai mare universitate din țară, Babeș-Bolyai. Reprezentanții instituției de învățământ au anunțat deja că primesc de două ori mai multe solicitări decât pot onora, când vine vorba despre cazarea în cămine, mulți dintre studenți urmând să fie nevoiți să-și caute pe cont propriu o chirie în Cluj-Napoca.”, explică experţii.

Astfel, numărul garsonierelor pe care le puteai închiria la sfârșitul lunii august în Cluj-Napoca a ajuns să fie cu aproape 40% mai mic decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, arată datele centralizate și analizate de Imobiliare.ro.

Practic, cei aflați în căutarea unei locuințe de închiriat aveau de ales între 595 de garsoniere. Acestea reprezintă doar 12% din oferta totală de apartamente disponibile la închiriere în Cluj-Napoca.

Oferta scade, prețurile cresc

Prețurile continuă să crească, în schimb, pe plan local. Astfel, bugetul necesar pentru închirierea unei garsoniere a ajuns, în medie, la 320 de euro/lună. Vorbim despre un avans cu aproape 14% de la începutul lui 2023.

,,Atunci când alegi o locuință de închiriat este foarte important să nu-ți supraestimezi posibilitățile pentru că vei ajunge rapid să te confrunți cu dificultăți financiare. Specialiștii recomandă ca valoarea chiriei să fie echivalentă cu un sfert sau cel mult o treime din valoarea veniturilor tale lunare. Discutăm aici despre veniturile nete, nu brute. În plus, trebuie să iei în considerare și alte cheltuieli lunare pe care urmează să le ai, pe lângă chirie. Vorbim aici despre plata întreținerii, a luminii, a facturii la cabru și internet, mâncare și altele.”, mai arată specialiştii.

Majorare uriașă a cererii pe plan local

Din trimestrul II al anului trecut și până în perioada similară a acestui an, cererea pentru proprietăți rezidențiale de închiriat s-a majorat cu 98% în Cluj-Napoca, potrivit datelor cuprinse în cel mai nou raport Imobiliare.ro Market 360.

Astfel, dintr-un total de 88.600 de potențiali chiriași interesați de apartamentele și casele scoase la închiriere pe Imobiliare.ro în cele mai mari șase orașe ale țării, 11.600 și-au arătat interesul pentru locuințele din Cluj-Napoca.

Spre comparație, în Timișoara cererea a crescut cu doar 19%, iar în Iași cu 31%, în timp ce interesul pentru proprietățile din Constanța a devenit mult mai mic.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu