China, retrogradată de Moody's din perspectiva ratingului de credit

0
Publicat:

Moody's a înrăutăţit marţi perspectiva ratingului de credit al Chinei de la stabilă la negativă, citând creşterea economică mai redusă pe termen mediu şi riscurile provocate de o corecţie semnificativă a vastului sector imobiliar al ţării, transmite Reuters.

Moody's a înrăutăţit marţi perspectiva ratingului de credit al Chinei de la stabilă la negativă

Revizuirea în scădere indică dovezile sporite că autorităţile vor trebui să acorde sprijin financiar firmelor de stat şi guvernelor locale afectate de nivelul ridicat al datoriilor, ce reprezintă riscuri extinde la adresa solidităţii fiscale, economice şi instituţionale a Chinei.

"Schimbarea perspectivei reflectă de asemenea riscurile sporite legate de creşterea economică structural şi persistent mai redusă pe termen mediu şi dificultăţile sector imobiliar al ţării", se arată în raportul Moody's.

Decizia Moody's reprezintă prima modificare a opiniei agenţiei privind China de când a revizuit ratingul în scădere, cu o treaptă, la "A1", în 2017, din cauza încetinirii creşterii şi a datoriei ridicate.

În timp ce a confirmat marţi ratingul pe termen lung al Chinei la "A1", agenţia se aşteaptă la încetinirea creşterii economiei la 4% în 2024 şi 2025 şi la o medie de 3,8% în perioada 2026 - 2030.

Majoritatea analiştilor crede că economia chineză este în grafic pentru a atinge ţinta anuală a Guvernului de aproximativ 5% în 2023.

A doua economie mondială nu a reuşit o redresare solidă în urma pandemiei, pe fondul adâncirii crizei din sectorul imobiliar, al riscurilor legate de datoriile guvernelor locale, al creşterii lente a economiei mondiale şi al tensiunilor geopolitice. Măsurile de sprijin au avut efecte modeste, sporind presiunile asupra autorităţilor de a adopta noi stimulente.

Ministerul de Finanţe al Chinei şi-a exprimat dezamăgirea faţă de decizia Moody's de a înrăutăţi perspectiva ratingului de credit de la stabilă la negativă, dând asigurări că economia se va redresa, iar riscurile legate de sectorul imobiliar sunt sub control.

"Temerile Moody's privind perspectivele de creştere ale economiei chineze, sustenabilitatea fiscală şi alte aspecte nu sunt necesare", se arată în comunicatul Ministerului chinez de Finanţe. 

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"