Chimcomplex Borzeşti a devenit cel mai mare exportator al României, după preluarea activelor Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chimcomplex Borzeşti, companie controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, anunţă că a devenit cel mai mare exportator al României, după ce a preluat cele mai importante active ale fostului combinat chimic Oltchim.

Noua companie ce a rezultat din fuziunea celor două mari platforme chimice ale ţării, Chimcomplex şi Oltchim, a urcat pe primul loc în topul exportatorilor cu capital românesc, anunţă Chimcomplex, într-un comunicat publicat pe Bursa de Valori Bucureşti.

 „Acest fapt se datorează atât unificării celor două volume pe export, cât şi producţiilor record înregistrate în acest prim trimestru al anului 2019. Chimcomplex a devenit şi al treilea mare consumator de energie din ţară”, potrivit documentului.

În urma fuziunii celor două mari platforme chimice de la Borzeşti şi de la Vâlcea, a devenit funcţională Compania Română de Chimie (CRC). Cifra de afaceri înregistrată în primul trimestru al anului 2019 a fost de 343.322.000 lei, de 4,6 ori mai mare decât cea înregistrată în aceeaşi perioada a lui 2019, în timp ce EBITDA s-a triplat în primul trimestru din 2019, faţă de primul trimestru al anului trecut, ajungând la valoarea de 51.671.000 lei.

Pe plan administrativ a fost finalizat transferul tuturor celor 62 de autorizaţii de funcţionare ale fostului combinat către Chimcomplex, din care cele mai importante sunt: autorizaţia de protecţie a mediului, autorizaţia de gospodărire a apelor, autorizaţiile privind gestionarea certificatelor de dioxid de carbon şi a certificatelor verzi, etc. De asemenea a fost finalizată şi inventarierea şi transferul celor peste 11.500 de obiecte de inventar, mijloace fixe, terenuri, clădiri, utilaje, licenţe, etc.

Un număr de  1.224 de salariaţi au fost transferaţi în cadrul noii entităţi, aceştia beneficiind de prime de instalare, majorări salariale dar şi alte drepturi noi, încă de la început, precizează Chimcomplex.

A urmat optimizarea funcţionării activelor de pe cele două platforme industriale, Borzeşti şi Râmnicu Vâlcea, urmând a fi valorificate sinergiile luate în calcul în planul de afaceri, cele mai bune practici comerciale de pe cele două platforme, identificarea soluţiilor de implementare a planului de investiţii, integrarea şi modernizarea sistemului informatic.

Toate proiectele de investiţii strategice prevăzute în planul de afaceri unde au fost alocate din bugetul intern un plafon de 115 milioane euro pentru investiţii pe verticală, sunt pornite, termenul de finalizare al acestora fiind de 2 ani, mai precizează compania.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată