CFR Călători vrea să împrumute 100 milioane de euro de la BERD pentru achiziţia de rame noi

0
Publicat:

CFR Călători vrea să împrumute aproximativ 100 de milioane de euro pentru achiziţia în leasing operaţional a unui număr de 30 de rame noi, a anunţat, joi, directorul general, Traian Preoteasa. Potrivit acestuia, compania a făcut deja demersuri în acest sens la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

CFR Călători vrea să ia 100 de milioane de euro de la BERD, Foto: Shutterstock

,,Am contactat Banca Europeană de Dezvoltare - BERD, s-au depus documentaţiile necesare şi aşteptăm finanţarea şi, în colaborare cu BERD şi cu uzine mari producătoare, vom achiziţiona sau intenţionăm să achiziţionăm în jur de 30 de rame noi", a spus Traian Preoteasa.

Joi, în cadrul unei conferinţe, acesta şi-a prezentat activitatea de la preluarea mandatului, la 1 octombrie 2021.

El a admis că sunt probleme cu faptul că CFR Călători are pierderi, însă, cu garanţia statului, crede că va putea accesa în jur de 100 de milioane de euro pentru achiziţia de material rulant.

,,Era o variantă de achiziţie second-hand, dar BERD nu finanţează decât achiziţie de material rulant nou. Vom dota cu rame - ăsta este viitorul transportului feroviar - CFR Călători atât prin ARF, cât şi prin contribuţie proprie, dat fiind că anul trecut, în decembrie, s-a semnat un contract de servicii publice pe 10 ani care ne dă acces la o finanţare, să zicem, mai bună. Avem nişte probleme de încheieri de bugete pe care le încheiem pe pierdere, dar, cu garanţia statului, probabil că vom accesa în jur de 100 de milioane de euro de la BERD ca să achiziţionăm rame noi", a afirmat acesta.

Preoteasa a precizat că ramele vor fi achiziţionate în leasing operaţional, întrucât compania nu are buget de investiţii.

,,În leasing operaţional. Vom vedea la momentul potrivit. Discuţia cu BERD a început cam acum două luni. Suntem în faza de depunere a documentelor. Vom căuta cele mai bune condiţii de livrare. Sigur în leasing operaţional. Nu putem face achiziţii, nu suntem abilitaţi. În leasing operaţional, cele mai bune variante pe care le vom găsi la momentul acela pe piaţă. Nu vă pot spune direcţia pe care o avem - avem o direcţie dar nu v-o pot spune", a explicat directorul general.

În ceea ce priveşte achiziţia serviciilor de modernizare ce vizează 50 de locomotive electrice şi 139 de vagoane, finanţată prin PNRR, directorul general al companiei a precizat că ,,s-au terminat caietele de sarcini, au fost în Direcţia de achiziţii şi a ieşit studiul de piaţă".

,,Eu cred că până la jumătatea lunii iunie vor fi încărcate în SEAP toate aceste licitaţii", a adăugat el.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă