Cele mai ciudate situaţii care au dus la întârzierea zborurilor şi acordarea de compensaţii pasagerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa hârtiei igienice la bord, a apei pentru prepararea cafelei şi a ceaiului sau copilotul beat sunt unele din cele mai ciudate situaţii care au dus la întârzierea zborurilor, pentru care pasagerii companiilor aeriene au primit compensaţii financiare.

Pasagerii companiilor aeriene pot beneficia, conform unei Directive europene, de compensaţii financiare cu o valoare cuprinsă între 250 şi 600 de euro de persoană, în anumite cazuri de întârzieri sau anulări ale zborurilor, sau când le-a fost refuzată îmbarcarea.

AirHelp, companie care se ocupă de obţinerea de compensaţii pentru pasagerii companiilor aeriene a centralizat pentru „Adevărul” o serie de situaţii ciudate pentru care pasagerii au primit compensaţii, ca urmare a întârzierilor.

Lipsa materialelor la bord

În 2017, cursa British Airways între Londra şi Barbados nu a putut pleca la timp din cauza lipsei hârtiei de toaletă şi a căştilor la bord. A durat destul de mult până când materialele au fost aduse la bord şi avionul a putut pleca, mai precis cinci ore. Toţi cei 280 de pasageri au avut dreptul la o despăgubire de până la 600 de euro.

Cursa Jet2 (low cost din Marea Britanie) a avut, de asemenea, probleme cu materialele de la bord.  Deşi avionul de la Glasgow a plecat spre Tenerife la timp, s-a întors după un timp scurt şi chiar a trebuit să facă o aterizare de urgenţă la Manchester, din cauza lipsei apei pentru prepararea cafelei şi a ceaiului de la bord. Pasagerii afectaţi au fost îmbarcaţi pe un alt zbor din Manchester.

Alcoolul, consumat chiar de copilot                                                     

Un avion care trebuia să decoleze de pe aeroportul Schipol Amsterdam spre New York nu a mai plecat din cauza alcoolemiei peste limtă a copilotului. Măsurătorile au arătat că nivelul maxim de 0,2 era depăşit de trei ori. Copilotul a fost amendat cu 3.400 de euro şi zborul a fost anulat.

În Finlanda, tot alcoolul a fost motivul care a dus la plata de compensaţii pasagerilor. Echipajul a fost nevoit să dea jos doi dintre pasageri care consumaseră alcool şi să repare o fereastră care a fost spartă în timpul acţiunii.

Întâlnire cu un şoarece

În 2018, pasagerii unui zbor British Airways către San Francisco au ajuns cu o întârziere de patru ore, după ce înainte de decolare a fost descoperit la bordul aeronavei un şoarece. 

Ceva similar s-a întâmplat şi în 2017, pe o cursă Qatar Airways de la Doha la Madrid, cauzând zborului de întoarcere  o întârziere de şase ore din cauza faptul că a avionul a trebuit deratizat.

În aceste cazuri, pasagerii au putut primi compensaţii chiar dacă au zburat în afara Europei sau cu companii care nu sunt europene, deoarece şi există ţări pe teritoriul cărora se aplică directiva europeană privind drepturile pasagerilor, dar şi zboruri în afara continentului operate de companii europene.

Cuib de albine

AirHelp a mai centralizat şi o serie de motive ciudate care au dus la întârzierea zborului, dar care s-au petrecut în afara Europei, unde nu se aplică directiva europeană. Drept urmare, pentru acestea pasagerii nu au primit compensaţii.

De exemplu, un zbor al Citilink Indonezia a fost ţinut la sol pe aeroportul din Kualanamu pentru că zeci de albine şi-au făcut cuib pe aripa dreaptă a aeronavei. Din fericire, albinele nu au putut intra în interiorul avionului. Pasagerii au aşteptat peste 90 de minute pentru intervenţia pompierilor care au alungat albinele cu jeturi de apă. 

Gândaci pe post de accesorii

O colonie de gândaci a atacat una dintre perdelele unui zbor American Airlines de la Miami la Reagan National Airport. Pasagerii au rămas încremeniţi pe scaune în timpul zborului care a avut o întârziere de 2 ore din intervenţiei pentru eliminarea gândacilor.

Şarpe la bord

În 2012, un zbor al Egypt Air a aterizat de urgenţă în Al Ghardaqa pentru că un pasager a fost muşcat de o cobră. Cumva, pasagerul a trecut de securitate cu şarpele în bagajul de mână. După ce a fost muşcat, pasagerul încerca să controleze cobra, însă fără succes. Şarpele s-a strecurat printre scaune spre teroarea pasagerilor.

Un alt incident cu şarpe la bord s-a întâmplat pe o cursă Qantas, de la Alice Springs către Melbourne, în 2009, când 4 pitoni au dispărut din containerul lor, aflat în cală, iar personalul din avion nu a reuşit să-i găsească.

Muşcătură de Scorpion 

O femeie aflată la bordul unui zbor Alaska Airlines a fost muşcată de mână de un scorpion în timp ce aştepta decolarea de la Los Angeles către Portland. Avionul s-a întors la poartă pentru ca femeia să primească îngrijiri medicale. Din cauza incidentului, cursa a avut 50 de minute întârziere.

Aer condiţionat cu furnici

Pasagerii unui zbor întârziat din Mexico City s-au gândit să dea drumul la aerul condiţionat însă în loc de răcoare au primit furnici.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie