Cehia a majorat vârsta de pensionare la peste 65 de ani

0
Publicat:

Guvernul ceh a anunţat marţi că a aprobat o reformă a pensiilor care majorează vârsta de pensionare dincolo de 65 de ani, pentru a face faţă îmbătrânirii populaţiei, informează AFP.

Guvernul ceh a majorat vârsta de pensionare

Reforma, care ar urma să intre în vigoare în 2024, va fi prezentată în Parlament.

"Această reformă va garanta pensii demne persoanelor care în prezent au 30 sau 40 de ani. Dacă nu am fi aprobat această reformă, sistemul de pensii s-ar fi prăbuşit, mai devreme sau mai târziu", declarat premierul ceh Petr Fiala.

Vârsta de pensionare a crescut constant şi în prezent este plafonată la 65 de ani pentru cei născuţi după 1971.

Reforma prevede că vârsta de pensionare va creşte odată cu speranţa de viaţă şi va fi fixată în fiecare an pentru persoanele care urmează să împlinească 50 de ani. În urma acestei reforme, o persoană medie din Cehia va trăi 21,5 ani la pensie.

Conform prognozelor Guvernului de la Praga, deficitul sistemului public de pensii va ajunge la 1% din Produsul Intern Brut în 2050, comparativ cu 5% în absenţa reformei.

"În 2000, Cehia avea un pensionat la fiecare cinci persoane. În 2050, proporţia va fi de un pensionar la două persoane. Este clar că trebuie să acţionăm", a adăugat premierul Fiala.

Pensia minimă în Cehia va fi majorată la 20% din salariul mediu, iar persoanele care au avut un serviciu cu grad mare de risc vor putea să iasă la pensie cu până la cinci ani mai devreme.

Cehia este o ţară membră a Uniunii Europene cu o populaţie de 10,9 milioane de locuitori şi a cărei economie depinde foarte mult de producţia de automobile şi exporturile spre zona euro.

Sistemul actual de pensii din Cehia

Potrivit informațiilor publicate de Ministerul Muncii, în Cehia, orice persoană care a realizat perioada minimă de asigurare cerută, adică 25 ani şi a atins vârsta de pensionare, sau a realizat o perioadă de asigurare de 15 ani şi a atins vârsta de 65 ani, este îndreptăţită la pensie de limită de vârstă.

Pensia anticipată: O persoană asigurată este eligibilă pentru pensionare anticipată, dacă el/ea a acumulat 25 de ani de cotizare şi nu are mai mult de 3 ani până la împlinirea vârstei de pensionare.

Pensia de văduvie: Poţi cere o pensie de văduvie dacă îndeplineşti anumite condiţii. Pensia este plătită pentru anul ulterior decesului soţiei/soţului, sau nelimitat dacă ai vârsta de peste 55 ani.

Pensia de orfan: Copiii dependenţi au dreptul la pensie de orfan după decesul unui părinte, unui părinte adoptiv sau persoanei care-l are în grijă.

Pensia de invaliditate: O persoană asigurată este îndreptăţită la o pensie integrală sau parţială de invaliditate dacă el/ea a devenit total/parţial invalid ca urmare a unui accident de muncă sau este total/parţial invalid şi are perioada de asigurare cerută pentru pensionare.

În Republica Cehă, nu există o asigurare specifică la nivel naţional împotriva accidentelor de muncă şi bolilor profesionale. Acest risc este acoperit de asigurarea de boală şi sistemul de pensii, sub forma pensiilor de invaliditate şi de urmaş.

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate