Cea mai mare economie a Europei a devenit cea mai vulnerabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Economia germană este pe cale să se contracte timp de trei trimestre consecutive, începând cu trimestrul actual, potrivit unui sondaj efectuat de Reuters în rândul economiştilor, din cauza unei creşteri dramatice a preţurilor gazelor, după ce Rusia a redus livrările către Europa.

Economia Germaniei s-ar putea contracta trei trimestre de acum încolo

Cea mai mare economie din Europa este printre cele mai vulnerabile la orice întrerupere a aprovizionării cu energie sau la creşterea costurilor, deoarece sectorul său industrial se bazează în mare măsură pe gazele ruseşti.

Un sondaj realizat de Reuters în rândul economiştilor a arătat că Germania va avea trei trimestre consecutive de creştere negativă, depăşind definiţia unei recesiuni tehnice care necesită doar două.

Pe măsură ce majoritatea zonei euro se confruntă cu criza energetică, estimările mediane ale sondajului sugerează că economia germană se va contracta cu 0,1% şi 0,3% în al treilea şi al patrulea trimestru din acest an şi cu 0,2% în primul trimestru al anului viitor.

Aceasta este o schimbare bruscă faţă de aşteptările din iulie, privind o creştere trimestrială de 0,2%, 0,3% şi 0,4%.

Preţurile gazelor se deplasează de la un nivel astronomic la celălalt şi vor duce la facturi ale energiei fără precedent în timpul iernii”, a menţionat Carsten Brzeski, economist la ING.

Chiar şi fără o oprire completă a gazelor ruseşti, preţurile ridicate ale energiei şi alimentelor vor afecta foarte mult consumatorii şi industria, provocând cel puţin o recesiune tehnică, inevitabilă”, a mai spus economistul.

Potrivit prognozelor, economia va creşte apoi cu 0,4% în trimestrul al doilea 2023, urmată de o creştere de 0,6% şi 0,5% în trimestrele următoare ale anului viitor.

Creștere de 1,5% în acest an și scădere anul viitor

În medie, economia Germaniei va creşte cu 1,5% în acest an şi apoi va încetini la 0,1% anul viitor, au arătat previziunile mediane a 34 de economişti.

Criza energetică a declanşat deja o creştere de 400% a preţurilor angro ale gazelor, în ultimul an, dăunând sectoarelor consumatoare de energie, de la producţia de metale la producţia de îngrăşăminte.

În contextul în care inflaţia a urcat la un maxim al ultimilor aproape 50 de ani, de 8,8% în august, iar creşterea facturilor energiei erodează puterea de cumpărare a gospodăriilor, cresc presiunile asupra Băncii Centrale Europene pentru a opta pentru majorări mai mari ale dobânzii cheie.

Într-adevăr, cel mai recent sondaj Reuters a arătat că economiştii sunt împărţiţi între o creştere de 0,50 puncte procentuale, sau o majorare mai mare, de 0,75 punctep procentuale, la reuniunea de politică monetară din 8 septembrie.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători