Ce valoare au tichetele de vacanță în 2023. Amenzi colosale pentru românii care își vând voucherele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valoarea tichetelor de vacanță pentru 2023 a fost anunțată de Ministerul Finanțelor. Potrivit documentului, angajații din instituțiile de stat vor primi aceste tichete de vacanță.

Vouchere de vacanță FOTO turism20.ro

Astfel, valoarea acestor vouchere de vacanță este de 1.450 de lei, fiind neschimbată față de anii trecuți. Potrivit legii, „instituţiile publice (...) indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”, a transmis joi, 12 ianuarie, Ministerul Finanțelor, citează Digi24.

Aceste vouchere de vacanță sunt valabile un an de la data emiterii și, potrivit legii, fiecare voucher trebuie să aibă înscris emitentul şi datele sale de identificare, valoarea nominală a tichetului de vacantă, angajatorul şi datele sale de identificare, numele, prenumele şi codul numeric personal ale angajatului care este în drept să utilizeze tichetul de vacanţă, spaţiul destinat înscrierii perioadei în care a fost utilizat şi aplicării ştampilei unităţii afiliate, interdicţia unităţii afiliate de a plăti diferenţa în bani dintre valoarea tichetului de vacanţă şi valoarea pachetului de servicii către utilizatorii tichetelor de vacanţă. De asemenea, pentru a fi valabil, tichetul mai trebuie să aibă înscrisă perioada de valabilitate a utilizării tichetului de vacanţă. Emitenţii tichetelor de vacanţă au obligaţia de a asigura circulaţia tichetelor de vacanţă în condiţii de siguranţă.

Sancțiuni de până la 10.000 de lei

Mai trebuie menționat că tichetele nu sunt transmisibile și pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate. Comercializarea lor este sancționată cu amenzi de până la 10.000 de lei. „(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei acceptarea de către unitatea afiliată spre comercializare a tichetelor de vacanţă de către alte persoane decât titularul tichetului de vacanţă. (2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 10.000 lei şi retragerea certificatului de clasificare, respectiv a licenţei de turism acceptarea de către unităţile afiliate de tichete de vacanţă pentru achiziţionarea de servicii care nu îndeplinesc condiţiile pachetului minim de servicii prevăzut la art. 1 alin. (7).  (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei fapta unităţii afiliate de a da rest în bani la tichetul de vacanţă”, se mai arată în document.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026