Ce spune ministrul Finanţelor despre un împrumut de la FMI în 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România nu va cere ajutor de la Fondul Monetar Internaţional în 2020, a declarat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

„Nu vom ajunge la FMI. Am reuşit să finanţăm acest deficit, ceea ce vă spun că este o premieră şi pentru România în ultimii 30 de ani, dar şi pentru multe economii din lumea asta, fără să cerem ajutor. Vă garantez că nu vom cere în 2020 ajutor de la FMI”, a afirmat Florin Cîţu, la B1 TV.

Ministrul Finanţelor a încercat să răspundă acuzaţiilor referitoare la împrumuturile mari pe care ministerul pe care îl conduce le face şi a subliniat că acolo unde s-a putut s-au făcut economii la bugetul de stat.

„În fiecare lună am explicat unde se duc aceşti bani. România bineînţeles că a început acest an cu un deficit care vine din trecut, un deficit în care au crescut şi salarii şi pensii şi alocaţii la începutul anului, au fost cheltuieli care nu produc imediat. În acelaşi timp, bineînţeles, am avut cheltuielile cu investiţiile. În primele 6 luni am avut cheltuieli cu investiţiile de 16 milioane de lei. Deci, pe de o parte, deficitul cu care am început anul; pe de altă parte ne-am aflat într-o situaţie de criză în luna martie, situaţie cu starea de urgenţă, dar lucrurile se deterioraseră înainte puţin, ceea ce a însemnat că vom avea venituri mai mici la bugetul estimat de venituri la stat. De aici, iarăşi o creştere a deficitului. Aceste împrumuturi nu au rol decât de a face diferenţa între ceea ce încasăm şi ceea ce cheltuim. Cheltuielile vă spun că au fost mai mici decât ceea ce ne programasem. Unde am putut, acolo am strâns şi am încercat să economisim, nu am irosit banii publici”, a dat asigurări ministrul.

În ceea ce priveşte colectarea taxelor la bugetul de stat, şeful de la Finanţe a apreciat că situaţia stă mult mai bine decât se aştepta.

Mai multe pentru tine:
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători