Ce se întâmplă cu creditele bancare după actualizarea din luna iulie. Împrumuturile la care cresc dobânzile

0
Publicat:

După actualizarea din luna iulie 2025, în funcție de credit (cu indexare IRCC sau ROBOR), o parte dintre clienţii băncilor vor resimţi mai accentuat decât alţii creşterea ratelor lunare.

Ratele la creditele bazate pe ROBOR cresc. Foto Shutterstock

Indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) va rămâne la același nivel în urma actualizării din iulie. În schimb, creditele bazate pe ROBOR vor deveni mai costisitoare, deoarece media dobânzilor la 3 și 6 luni continuă să crească pentru al treilea trimestru consecutiv.

IRCC a coborât ușor de la 5,66% la 5,55% în aprilie și va rămâne la această valoare și după 1 iulie, conform calculelor Profit.ro. Aceasta înseamnă că debitorii cu împrumuturi indexate la IRCC nu vor resimți schimbări în ratele lor până în toamnă.

Pe de altă parte, cei cu credite legate de ROBOR la 3 luni vor avea de suportat o creștere a costurilor. Media ROBOR pentru primul trimestru din 2025, care va fi aplicată în al doilea trimestru, a urcat de la 5,7% la 5,93%, marcând a treia lună consecutivă de majorare.

Creditele în lei contractate înainte de 2019 sunt, în general, legate de ROBOR, dacă debitorii nu au solicitat conversia la IRCC, iar băncile au ajustat în sus valoarea ROBOR, din cauza incertitudinilor politice și riscului unei inflații ridicate. Se observă însă că, în timp ce ROBOR overnight se menține la 5,6%, dobânzile pentru scadențe mai lungi au crescut.

Analiștii anticipează că Banca Națională a României ar putea reduce dobânda-cheie începând din vară, după alegerile prezidențiale și posibile noi măsuri fiscale. Estimările indică o scădere a ratei cheie la 5,75-6% în acest an, de la nivelul actual de 6,5%.

Dacă se va întâmpla acest lucru, cei care au contractat credite actualizate cu IRCC ar putea vedea primele efecte asupra ratelor la începutul anului viitor, iar cei cu credite bazate pe ROBOR ar putea beneficia de o ușoară relaxare a costurilor în ultimul trimestru din 2025.

Totuși, este important de menționat că băncile nu aplică un sistem unitar pentru actualizarea valorilor ROBOR, unele utilizând o medie a cotațiilor, în timp ce altele iau în calcul valoarea de la o anumită dată.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă