Ce înseamnă pentru TAROM protestul spontan al piloților: pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro

0
Publicat:

Greva de luni a piloţilor de la TAROM nu a adus doar nemulţumirile celor care şi-au cumpărat bilete şi s-au trezit că aşteaptă în zadar pe aeroporturi, ci şi mari pagube pentru companie, care a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro.

Luni, avioanele TAROM au rămas la sol. Foto arhivă

Potrivit unui comunicat al Sindicatului Piloţilor de Linie din România (SPLR), protestul de luni s-a vrut a fi un semnal de alarmă asupra condiţiilor actuale de muncă şi managementului deficitar din companie.

„Astăzi, piloţii au tras un semnal puternic de alarmă, protestând împotriva condiţiilor actuale de muncă şi a managementului deficitar din companie. Această acţiune este un semnal de alarmă, având în vedere că numeroase aspecte critice, inclusiv cele legate de siguranţa pasagerilor, au fost ignorate prea mult timp. (...) Această întrerupere a activităţii, deşi necesară, este regretabilă pentru pasagerii noştri. Înţelegem inconvenienţele cauzate şi ne exprimăm regretul pentru disconfortul şi discontinuitatea pe care le resimt, acesta fiind şi unicul motiv pentru care demersurile noastre au apărut în al 12-lea ceas. Acţiunile noastre sunt motivate de dorinţa de a îmbunătăţi siguranţa şi calitatea serviciilor oferite, asigurând un mediu de lucru sigur şi demn pentru echipajul nostru”, se spune în comunicatul remis AGERPRES.

Piloţii susţin că, în ciuda legislaţiei clare, inclusiv Legea 223 privind Alimentaţia de Întărire, TAROM continuă să neglijeze alimentaţia corespunzătoare pentru personalul navigant, ceea ce afectează, în cele din urmă, siguranţa zborurilor.

„Această nerespectare a reglementărilor pune în pericol atât sănătatea noastră, cât şi siguranţa operaţiunilor de zbor. Considerăm că este de prisos să justificăm importanţa unei alimentaţii adecvate în acord cu legea în vigoare. Uniformele personalului navigant TAROM, vechi şi incomplete, nu respectă standardele de protecţie a muncii (Legea 319/2006 şi HG 355/2007). Aceasta afectează direct siguranţa personalului în timpul operaţiunilor şi compromite imaginea profesională a companiei. Siguranţa la bordul aeronavelor noastre depinde de echipamente corespunzătoare şi de condiţii de muncă adecvate, ceea ce în prezent nu este garantat”, afirmă aceştia.

În ceea ce priveşte salariile, piloţii TAROM şi personalul tehnic au venituri şi beneficii cu mult sub media industriei, având salarii neindexate din 2008, potrivit comuncatului. Această situaţie a dus la pierderea personalului calificat, care migrează către companii ce oferă condiţii mai bune.

„Deşi pregătirea noastră este una costisitoare şi necesită investiţii considerabile din partea TAROM, concurenţa profită de acest personal instruit fără a acoperi costurile de formare, ceea ce afectează grav capacitatea TAROM de a asigura zboruri eficiente, afectând totodată şi bugetul companiei. Condiţiile de muncă precare şi gestionarea ineficientă a serviciilor de sol şi de mentenanţă a aeronavelor au deteriorat calitatea experienţei de călătorie pentru pasagerii noştri. Deficienţele în mentenanţă şi în alte servicii esenţiale afectează punctualitatea, confortul, cât şi predictibilitatea programului de zbor”, atrage atenţia SPLR.

În plus, piloţii TAROM spun că au semnalat, în ultimele 8 luni, pe diverse căi această situaţie precară la care s-a ajuns şi au fost ignoraţi.

„Astăzi ne-am angajat în negocieri cu Ministerul Transporturilor, fără rezultate concrete. În loc să se rezolve problemele semnalate, s-a recurs la amânări şi ameninţări cu înlocuirea personalului cu echipaje de la companii concurente. Această lipsă de acţiune a culminat cu o pierdere financiară semnificativă pentru TAROM. În doar câteva ore de protest, compania a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, sumă care ar fi fost suficientă pentru a acoperi majorările salariale pe un an întreg. Facem un apel urgent către conducerea TAROM şi autorităţile competente să ia măsuri imediate şi concrete pentru remedierea problemelor semnalate. Este esenţial să se asigure condiţii de muncă corespunzătoare, să se respecte legislaţia privind siguranţa şi să se ofere beneficii conforme cu standardele industriei, pentru a menţine siguranţa şi profesionalismul operaţiunilor noastre”, afirmă sindicatul piloţilor.

Vă reamintim că luni TAROM a anulat 10 curse interne şi externe din cauza grevei membrilor echipajului de zbor.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat