Ce influenţe are menţinerea dobânzii de politică monetară la 2,25% asupra economiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Efectele de bază asociate reducerilor şi eliminărilor de impozite indirecte şi taxe nefiscale în perioada similară a anului trecut, dar şi majorările recente ale tarifelor la energia electrică, gaze şi energie termică, precum şi de creşterea preţului combustibililor au contribuit la creşterea semnificativă a ratei inflaţiei, ajungând de la 3,32 (decembrie 2017) la 4,32% (ianuarie) şi la 4,72% (februarie), fiind uşor sub nivelul prognozat.

BNR, prin deciziile sale, urmăreşte asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile şi în condiţiile prezervării stabilităţii financiare, scrie FinZoom.ro

Cât va mai creşte inflaţia?                         

Cele mai recente evaluări reconfirmă perspectiva continuării creşterii şi a plafonarii ulterioare a ratei anuale a inflaţiei deasupra intervalului ţintei pe orizontul foarte scurt de timp, în linie cu prognoza pe termen mediu din februarie 2018, care indică revenirea acesteia spre finalul anului curent la limita superioară a intervalului.

Incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei provin în principal din partea preţurilor administrate şi a celor volatile.

De ce a menţinut BNR dobânda de politică monetară la nivelul actual?

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu preciza în cadrul conferinţei din 4 aprilie 2018 că: „deciziile BNR sunt bazate pe date, cifre, fapte în domeniul economic şi în domeniul financiar” şi în definitiv, esenţa deciziei (de menţinere a ratei dobânzii la 2,25% pe an) este că: „un tratament bun înseamnă nu numai medicamentul, dar şi dozajul şi cadenţa în care se aplică acest tratament”.

Citiţi continuarea articolului pe FinZoom.ro.

 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”