Ce beneficii ar putea aduce impunerea unui preţ minim al carbonului şi care este costul aplicării unei astfel de măsuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: SHUTTERSTOCK

Un nivel minim al preţului internaţional al carbonului (ICPF - international carbon price floor) ar impulsiona o reducere mai rapidă a emisiilor de dioxid de carbon şi altor gaze cu efect de seră şi ar limita efectele schimbărilor climatice, arată un raport realizat de PwC şi Forumul Economic Mondial.

„Impunerea unui nivel minim al preţului internaţional al carbonului ar fi cea mai eficientă măsură pentru încurajarea investiţiilor în energie regenerabilă şi de reducere semnificativă a emisiilor la nivel global, cu peste 12%.”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

Acesta sustine că, potrivit calculelor realizate de PwC, costul aplicării unei astfel de măsuri ar fi mai mic de 1% din PIB-ul global şi ar putea fi compensat prin evitarea pierderilor economice asociate încălzirii globale.

„Preţurile actuale creează condiţii de concurenţă inegale şi limitează ambiţia climatică a ţărilor, care se tem de pierderea competitivităţii internaţionale.”, precizează specialiştii.

Conform analizei, în iunie, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a prezentat cadrul pentru stabilirea ICPF, care propune niveluri de preţ diferite, în funcţie de stadiul de dezvoltare al fiecărei economii. 

Astfel, FMI propune ca, până în 2030, nivelul ICPF pentru ţările cu venituri mari să fie de 75 dolari/tonă, pentru statele cu venituri medii să fie de 50 dolari/tonă şi pentru ţările cu venituri mici de 25 dolari/tonă. 

„Această structură este menită să limiteze posibilitatea ca emisiile să fie mutate în ţări în care costul emisiilor este scăzut, încurajând în acelaşi timp ţările cu venituri mici să participe la reducerea emisiilor.”, explică analiştii.

Alte constatări ale raportului

Potrivit sursei citate, ICPF ar putea genera venituri suplimentare de până la 3% din PIB în unele ţări, venituri care ar putea fi redistribuite gospodăriilor cu venituri mai mici şi ar putea contribui la realizarea unei tranziţii energetice juste.

De asemenea, reducerea emisiilor cu 12% datorată nivelului minim de preţ al carbonului, combinată cu angajamentul fiecărei ţări pentru reducerea emisiilor ar contribui la limitarea încălzirii globale la 2°C peste nivelul preindustrial. 

„Cu eforturi suplimentare s-ar putea atinge nivelul stabilit în Acordul de la Paris de 1,5°C.”, precizează autorii analizei.

Conform acestora, ţărilor cu venituri scăzute li se pot oferi stimulente financiare pentru a participa la ICPF dintr-un cont global finanţat cu o mică parte din veniturile obţinute din preţurile carbonului ale ţărilor cu venituri mari. 

Potrivit PwC Net Zero Economy Index, rata de reducere a emisiilor de carbon la nivel global a ajuns la 2,5% în 2020, în creştere uşoară comparativ cu nivelul din 2019, de 2,4%.

Indicele PwC arată că rata de decarbonare ar trebui să ajungă la 12,9% anual, de peste cinci ori mai mare decât în 2020, astfel încât emisiile să scadă la jumătate până în 2030 şi să ajungă la zero până în 2050.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă