Angajații români care au salarii de peste 8.000 de euro pe lună. „Sunt suficiente chiar și niște cursuri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piața muncii este într-o continuă transformare, cu atât mai mult cu cât apar domenii noi, neexplorate la scară largă în România.

În România există și domenii în care salariile depășesc 8.000 de euro pe lună

Spre exemplu, Inteligența Artificială este un subiect controversat, cu impact asupra pieței muncii, cu atât mai mult cu cât salariile sunt uriașe, depășindu-le pe cele din IT.

Românii care lucrează în domeniul inteligenței artificiale câștigă și salarii de 8.000 de euro pe lună, a declarat Ioana Petrea, specialistă în resurse umane, la B1 TV, precizând că „foarte mulți își doresc acum să facă și reconversie profesională și să intre pe zona asta”.

În principiu, cei mai bine plătiți sunt cei care au deja o oarecare experiență în zona IT, însă mai nou sunt suficiente și doar niște cursuri de specializare ca să poată să lucreze pe zona asta, a inteligenței artificiale.

„Spre exemplu, dacă e să discutăm de salarii foarte mari, pentru că e o cerere foarte ridicată acum în zona asta, putem să vorbim pe România, spre exemplu, între 25 până la 65 de mii de euro pe an un salariu pentru un astfel de om, dar ca nivel de specializare sunt suficiente chiar și niște cursuri, pe lângă o facultate care ar fi, așa, un plus. Pot fi făcute și în străinătate (cursurile, n.r.), sunt mult mai multe și mult mai variate acolo, dar pot fi făcute și în România și, da, 100% și online”, a precizat Ioana Petrea.

„Pe lângă faptul că există destul de mulți, foarte, foarte mulți își doresc acum să facă și reconversie profesională și să intre în zona asta. Un inginer senior pe zona de inteligență artificială, spre exemplu, poate să câștige până la 148.000 de dolari pe an, media, adică sunt și salarii mai mari de atât”.

Potrivit site-urilor de specialitate, începătorii ar trebui să se concentreze pe construirea unei fundații solide în domenii-cheie precum abilități de programare (stăpânirea limbajelor precum Python și R), învățarea automată (înțelegerea fundamentelor și tehnicilor), știința datelor (manipularea și analizarea datelor), abilități de rezolvare a problemelor, familiarizarea cu instrumentele și cadrurile de lucru ale IA (cum ar fi TensorFlow și PyTorch), cunoștințe despre domeniu (înțelegerea specifică a industriei) și învățarea continuă pentru a fi la curent cu ultimele dezvoltări în domeniu.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova