CE a aprobat programul Dezvoltare Durabilă. MIPE: Se vor face investiții majore

0
Publicat:

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene pentru Programul Dezvoltare Durabilă, aferent perioadei de programare 2021–2027.

În următorii ani se vor face investiții majore, anunță MIPE

Programul Dezvoltare Durabilă, aprobat de Comisia Europeană, beneficiază de o alocare totală de 5.254.203.319 euro și va crea premisele pentru realizarea coeziunii sociale, economice și teritoriale prin sprijinirea unei economii cu emisii scăzute de gaze cu efect de seră, astfel încât să se atingă neutralitatea climatică până în 2050 și să se asigure  utilizarea eficientă a resurselor naturale, a informat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)

Cum sunt alocate 5,2 miliarde din Programul Dezvoltare Durabilă

Astfel, programul va finanța din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondului de Coeziune (FC) patru priorități de investiții: infrastructura de apă și apă uzată (2.937.775.940 euro); managementul deșeurilor (480.000.000 euro); conservarea biodiversităţii (111.764.706 euro); calitatea aerului si decontaminarea siturilor poluate (88.235.295 euro); managementul riscurilor (51.881.857 euro); adaptarea la schimbările climatice prin îmbunătățirea eficienței energetice, creșterea gradului de utilizare a energiei regenerabile și dezvoltarea sistemelor inteligente de energie (1.118.545.521 euro).

„România are parte de un moment important astăzi pentru ceea ce înseamnă îmbunătățirea calității vieții oamenilor. Vorbim despre investiții record pentru adaptarea la schimbările climatice prin creșterea eficienței energetice și dezvoltarea sistemelor inteligente de energie, infrastructura de apă și apă uzată, decontaminarea siturilor poluate și managementul riscurilor. Avem garanția că toate cele 21 de proiecte, cu valoare de 4,5 miliarde euro, pe care le avem în pregătire, vor însemna racordarea la rețeaua de apă a peste două milioane de beneficiari. Iar aceste proiecte sunt doar o mică parte dintre obiectivele pe care le avem prin Programul Dezvoltare Durabilă. Conform analizelor disponibile, gradul de conectare a populației la rețeaua de apă, după finalizarea tuturor investițiilor din bani europeni, va fi de peste 85%”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Operațiunile de importanță strategică care se vor sprijini prin PDD cu perioadă de implementare intervalul 2021–2029 vor fi:

  • dezvoltarea rețelelor inteligente de electricitate (Smart Grids);
  • investiții integrate de dezvoltare a sistemelor de apă și apă uzată care contribuie la conformarea cu directivele;
  • îmbunătățirea modului de gestionare a deșeurilor municipale în vedere asigurării tranziției spre economia circulară;
  • îmbunătățirea monitorizării calității aerului pentru îndeplinirea cerințelor de monitorizare și reducere a emisiilor rezultate din directive;
  • investigarea preliminară și detaliată a siturilor contaminate.

Rezultatele așteptate după finalizarea Planului Dezvoltare Durabilă

Prin investițiile ce se vor realiza se au în vedere următoarele rezultate majore:

-        3.768 km conducte noi sau optimizate pentru sistemele de distribuție din rețeaua publică de alimentare cu apă;

-        3.209 km conducte noi sau optimizate pentru rețeaua publică de colectare a apelor uzate;

-        capacități suplimentare pentru reciclarea deșeurilor pentru o cantitate de 360.000 t/an;

-        protejarea a 116,955 ha din suprafața siturilor Natura 2000 care fac obiectul unor măsuri de protecție și de refacere;

-        protecția și restaurarea a 2.310 ha de ecosisteme degradate din afara siturilor Natura 2000;

-        creșterea suprafeței acoperite de sisteme de monitorizare a poluării aerului instalate în 54 de zone de calitate a aerului;

-        investigarea a 1.183 situri potențial contaminate;

-        protejarea a 955 ha împotriva inundațiilor prin infrastructuri verzi construite sau optimizate pentru adaptarea la schimbările climatice;

-        lucrări noi sau de consolidare pentru protecția împotriva inundațiilor pentru 4,5 km în zona de coastă;

-        155 km de conducte ale rețelei de termoficare și răcire centralizată nou construite sau îmbunătățite;

-        259 întreprinderi sprijinite pentru investiții în eficiență energetică;

-        capacitate de producție suplimentară de 14 MW pentru energia din surse regenerabile;

-        1.437 km conducte ale rețelei de transport și distribuție a gazelor nou construite sau îmbunătățite.

Politica de Coeziune 2021–2027

În luna octombrie a avut loc evenimentul de semnare a Acordului de Parteneriat între Guvernul României și Comisia Europeană, documentul strategic care acoperă fondurile Politicii de Coeziune și cel al Politicii Maritime și Pescuit pentru perioada de Programare 2021 – 2027.

Astfel, în al treilea exerciţiu financiar prin care statul român va beneficia de fonduri europene, se vor implementa şaisprezece Programe, prin care României îi vor fi alocate peste 31 de miliarde de euro.

Până la acest moment au fost deja toate variantele finale ale Programelor, 9 dintre ele fiind deja aprobate.

Primul Program aprobat de executivul european din Politica de coeziune 2021–2027 a fost Programul Asistență Tehnică, la 23 august, cu o alocare de 0,96 miliarde de euro. Ulterior, 7 din cele 8 Programe Regionale au primit avizul pozitiv al Executivului european.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi