Cât s-au scumpit apartamentele în România, în ultimul an. Top 10 orașe

0
Publicat:

Prețul mediu al apartamentelor din București a crescut cu 5% în luna ianuarie a acestui an, față de aceeași perioadă din 2022, arată o analiză realizată de Storia.ro.

Apartamentele s-au scumpit în prima lună a anului, Foto: Arhivă Adevărul

Începutul anului a debutat cu interes pentru achiziționarea de locuințe, românii vizualizând cu 59% mai multe pagini cu anunțuri imobiliare în ianuarie decât în luna trecută, conform celor mai recente date de pe Storia.ro.

În același timp, numărul de contactări în categoria locuințelor de vânzare a crescut cu 64% în ianuarie față de luna precedentă.

Totuși, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în luna ianuarie s-au înregistrat 8.116 tranzacții individuale, cu 20% mai puține ca în ianuarie 2022, dar cu 38% mai multe ca în ianuarie 2021, conform datelor Agenției Naționale pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Așadar, interesul este mai temperat față de aceeași perioadă a anului trecut, tendință care s-a observat și în platforma Storia.ro, unde durata medie de tranzacționare a fost cu 20% mai ridicată față de finalul de an și cu 2% mai mare față de cea din ianuarie 2022.

Cum au evoluat prețurile locuințelor în capitală

În luna ianuarie s-au înregistrat 1.841 tranzacții în capitală, cu doar 2% mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut (ianuarie 2022), dar cu 4% mai mult decât în ianuarie 2021 (cf. ANCPI). Potrivit sursei citate, prețul mediu al apartamentelor din București a crescut cu 5%, față de luna ianuarie 2022.

Față de luna decembrie 2022, la categoria apartamentelor vechi de vânzare s-au înregistrat atât stagnări ale prețurilor medii de cumpărare, cât și scăderi și creșteri temperate.

Astfel, în București, prețurile din sectoarele 2, 4 și 6 au stagnat, cele din sectoarele 3 și 5 au înregistrat scăderi de 1%, respectiv 2%, iar prețurile medii de cumpărare din sectorul 1 au avut o creștere temperată, de 1%.

Cât despre locuințele noi, prețurile au avut creșteri medii de 1% în luna ianuarie, față de luna anterioară, dar și ușoare scăderi, de 1% în sectoarele 1 și 3. Totodată, la apartamentele din sectorul 4 s-au înregistrat creșteri de 2%.

Evoluția prețurilor în top 10 orașe din țară

Analiza mai arată că la cele 10 orașe cu cel mai mare număr de anunțuri – București, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Brașov, Sibiu, Iași, Arad, Craiova, Oradea, se observă o creștere medie anuală ponderată de 6%, raportată la numărul de anunțuri per oraș (ianuarie 2023 vs. ianuarie 2022), și un preț mediu ponderat de 1.459 euro/metru pătrat.

În ceea ce privește prețurile apartamentelor din piața rezidențială veche, pe platforma Storia.ro se observă o majorare medie de 1% în ianuarie 2023, față de luna precedentă. Creșterea cea mai mare s-a înregistrat în Iași (+3%), în timp ce prețurile au stagnat în București și Constanța.

Comparativ cu anul trecut, prețurile apartamentelor vechi din orașele analizate au crescut cu 8%, în medie, iar cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Sibiu și Iași, unde prețurile s-au mărit chiar cu 14%.

Prețurile apartamentelor noi au înregistrat, în medie, creșteri tot de 1%, comparativ cu luna anterioară, dar au crescut, în medie, cu 9%, în comparație cu ianuarie 2022. Față de aceeași perioadă a anului trecut, cea mai mare diferență este la Brașov, unde metrul pătrat pentru locuințele noi e cu 16% mai mare.

La nivelul tranzacțiilor efectuate în județele din care fac parte cele 10 orașe analizate, conform datelor ANCPI se observă scăderi semnificative față de luna ianuarie a anului 2022, cea mai pronunțată fiind cea din Timiș, de 47%, iar cea mai scăzută fiind în București, de 2%.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026