Cât ne costă noua lege a pensiilor: De cinci ori bugetul Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul are nevoie de 172,55 miliarde lei pentru a acoperi pensiile în următorii ani, odată ce noua lege a pensiilor, promulgată luni de preşedintele Klaus Iohannis, va intra în vigoare.

Acest lucru înseamnă de peste cinci ori bugetul actual al Ministerului Educaţiei sau de 15 ori bugetul Ministerului Transporturilor, arată un calcul făcut de Uniunea Salvaţi România.

„Noua lege a pensiilor a fost promulgată de preşedintele Iohannis. Dacă în 2019 impactul bugetar este de 8,45 miliarde lei, peste trei ani impactul va fi de aproape 10 ori mai mare! Pentru a acoperi pensiile în următorii 4 ani, aşa cum vor fi ele recalculate şi majorate de noua lege, Guvernul, indiferent de coloratura lui politică, va trebui să găsească 172,55 miliarde de lei. Adică, de peste patru ori bugetul cumulat al Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Sau de peste cinci ori bugetul actual al Ministerului Educaţiei Naţionale. Sau de aproape 15 ori bugetul actual al Ministerului Transporturilor”, atrage atenţia USR, într-un comunicat publicat pe Facebook.

Potrivit partidului din opoziţie, este „imposibil să ai un asemenea impact bugetar şi să păstrezi pensiile speciale, ba chiar să le şi înmulţeşti, prin ordonanţă de urgenţă, aşa cum a făcut Guvernul Dăncilă doar pentru a-i satisface pe baronii locali PSD”.

„Este imposibil să pretinzi că reformezi sistemul de pensii şi că elimini inechităţile din sistem, aşa cum au făcut PSD şi ALDE, şi să păstrezi pensiile speciale. Altfel, noua lege este doar o farsă de prost gust, orchestrată de coaliţia PSD-ALDE doar pentru a atrage voturile pensionarilor. USR nu se opune măririi pensiilor, dar crede că majorările trebuie făcute cu responsabilitate bugetar-fiscală. Acum, mai mult ca oricând, trebuie desfiinţate pensiile speciale!”, mai afirmă reprezentanţii USR.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni noua lege a pensiilor, care prevede că punctul de pensie va creşte etapizat până în 2021, urmând ca în 2022 toate pensiile să fie calculate în funcţie de un nou indice.

Impactul financiar al noii legi a pensiilor va fi de 8,4 miliarde de lei în anul 2019, de 24,8 miliarde de lei în 2020, de 58 de miliarde de lei în 2021 şi de 81 de miliarde de lei în anul 2022.

Guvernul susţine că sunt bani

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dat luni asigurări că sunt bani pentru plata pensiilor şi că acestea vor fi achitate la timp.

Întrebat cum le răspunde celor care spun că nu există bani pentru plata pensiilor, Budăi a răspuns, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că „la fel cum am făcut şi în 2017 şi 2018, când la fel ni s-a spus, le răspundem tăcând şi făcând”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie