Cât de avantajos este depozitul la termen? Oferte la băncile din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Depozitele la termen sunt o opțiune de economisire populară în România, iar băncile precum BCR, BRD, ING, CEC Bank, Banca Transilvania sau Raiffeisen oferă dobânzi variate pentru astfel de conturi.

Bancnote românești. FOTO: arhivă

Depozitul la termen funcționează în baza unui sistem simplu: depui o sumă de bani într-o bancă pentru o perioadă fixă, care poate varia între una, trei, șase, 12 luni sau chiar mai mulți ani. Un astfel de depozit se poate deschide rapid, fie printr-o vizită la sucursală, fie online prin aplicația băncii, în funcție de opțiuni. Este necesar să depui suma în contul bancar înainte de constituirea depozitului, relatează Click!

Un contract specific va reglementa termenii și condițiile depozitului, iar o copie va rămâne la client. La scadență, banca va transfera suma acumulată, inclusiv dobânda, în contul curent al titularului. De acolo, banii pot fi retrași în numerar, transferați către alte bănci sau folosiți pentru diverse plăți.

Totuși, trebuie avut în vedere că retragerea în numerar poate implica comisioane ridicate. Unele bănci oferă promoții care permit retragerea gratuită la ghișeu în ziua scadenței. Pentru sume mari, utilizarea unui ordin de plată este cea mai bună opțiune, deoarece facilitează transferul banilor către alte conturi bancare sau carduri.

Ofertele la BCR, BRD și ING

BCR: Depozitele la termen oferă flexibilitate, dobânzi avantajoase și bonusuri suplimentare. Suma minimă necesară pentru deschiderea unui depozit la termen este de 200 de euro, iar dobânda standard pentru un an este de 1,00%.

BRD: Dobânda la depozitele deschise la termen poate fi plătită fie la scadență, fie anticipat, cu recurență lunară. Pentru depozitele deschise la ghișeu pe un an, dobânda este de 1,15%, iar pentru cele deschise online, aceasta crește la 1,65%.

ING: Clienții ING pot deschide depozite la termen pentru diverse perioade, cu beneficii speciale pentru cei care își primesc salariul în cont ING. De exemplu, dobânda pentru un depozit de trei luni este de 3,9%, pentru șase luni de 4,4%, iar pentru un an ajunge la 4,8%.

Banca Transilvania

Banca Transilvania oferă depozite la termen cu o rată fixă a dobânzii pe toată durata contractului. Pentru depozitele pe 2 și 3 ani, dobânda este plătită anual. În cazul depozitelor în euro pe un an, rata dobânzii este de 1,50%.

CEC Bank și Raiffeisen

CEC Bank: Depozitele online oferă dobânzi avantajoase. Pentru un depozit pe o lună, dobânda anuală este de 4,25%, pentru șase luni de 4,95%, iar pentru un an de 5,25%.

Raiffeisen Bank: Depozitele la termen pot fi constituite pe una, trei, șase sau 12 luni, cu o sumă minimă de 500 de lei. Dobânda este de 4,40% pentru trei luni și de 4,90% pentru un an.

Atenție la impozitul pe venit!

Dobânzile obținute din depozitele la termen sunt supuse impozitului pe venit, reținut direct la sursă. Începând din 2025, persoanele care depășesc plafonul de 19.800 de lei în dobânzi vor trebui să achite contribuții către CNAS. Astfel, pentru dobânzi de 19.800 de lei contribuția este de 1.980 de lei. Pentru o dobândă de 39.600 de lei se va reține suma de 3.960 de lei, iar pentru dobânzi de 79.200 de lei sau mai mari, contribuția este de 7.920 de lei. Cei care nu ating acest plafon sunt scutiți de plată.

Alternative la depozitul la termen

Potrivit lui Iancu Guda, analist economic, blocarea banilor în depozite bancare nu este întotdeauna cea mai eficientă soluție. O opțiune mai profitabilă poate fi investirea la bursă, care va contribui și la creșterea lichidității în economie.

„În România, 90% din bani sunt îngropați. Avem 94% din popor care locuiește în propria locuință. Deci îngropăm banii în cărămizi, în depozite bancare. Trebuie să mișcăm banii în economie, să investim la bursă, să vină oamenii să investească, să asigure lichiditate. Așa o să vină și companiile să se listeze la bursă”, a declarat acesta, conform HotNews.ro.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?