Cât costă de fapt energia electrică
0Într-o analiză publicată în 2026 despre regândirea elementelor de cost ale energiei electrice, Dr. Lars Schernikau realizează o radiografie a acestor costuri pentru diferitele surse de energie, explicând diferența esențială dintre costul mediu al energiei (LCOE) și costul total al energiei electrice (FCOE).
Schernikau citează OCDE și UNECE, observând că LCOE pentru energia eoliană și solară reprezintă doar o fracțiune din costurile totale ale sistemului, în timp ce resursele non-regenerabile (cărbune, gaz, energie nucleară, hidroenergie) au un LCOE relativ ridicat, dar același cost total de sistem într-un sistem energetic optimizat din punct de vedere al costurilor.
Autorul explică faptul că există diverși indicatori utilizați pentru a măsura costul energiei electrice, aceștia variind de la cei simpli la cei mai complecși, cel mai utilizat în comparații fiind costul mediu al energiei (LCOE). Însă acesta se concentrează exclusiv pe costurile la nivel de centrală, având o viziune „micro” asupra elementelor de cost și neincluzând costurile de sistem, cum ar fi echilibrarea, integrarea în rețea, transportul sau stocarea.
La polul opus, costul total al energiei (FCOE) include costul real complet al energiei. Pe lângă costurile de stocare, backup, transport și integrare în rețea, acesta ia în calcul costurile materiilor prime, energia încorporată, randamentul energetic net, precum și costurile de mediu, de eliminare a deșeurilor și cele legate de utilizarea spațiului.
Concluzia lui Schernikau este că LCOE este insuficient și incomplet, punând sub semnul întrebării analizele pe baza cărora este evaluată tranziția energetică.
„Unul dintre principalele motive pentru care cărbunele, gazul, energia nucleară și hidroenergia rămân elemente centrale ale rețelelor electrice – printre cele mai complexe sisteme de pe Pământ – este faptul că centralele termice asigură stabilitatea fizică necesară funcționării fiabile a acestora, iar rata lor ridicată de captare a prețului energiei ilustrează acest lucru”, arată autorul.
Analiza indică faptul că, în Germania, lignitul autohton are cel mai mic cost total, de aproximativ 35 EUR/MWh fără CO₂ și 120 EUR/MWh cu CO₂. Chiar și cu includerea costurilor CO₂, lignitul rămâne cea mai ieftină opțiune. Cărbunele, gazul și energia nucleară urmează cu 81, 95 și respectiv 133 EUR/MWh fără CO₂. Energia solară este cea mai scumpă, ajungând la 374 EUR/MWh în Germania. Chiar și fără costurile suplimentare de sistem și fără ajustarea ratei de captare, aceasta rămâne cea mai scumpă, la 128 EUR/MWh fără CO₂.
(sursa: https://unpopular-truth.com/2026/04/25/rethinking-the-cost-of-electricity/ )
România beneficiază de un mix energetic echilibrat. Se estimează că sursele cu emisii reduse de carbon vor reprezenta aproximativ 61% în 2025. Energia nucleară reprezintă în prezent aproximativ 20% din acest total și va rămâne unul dintre pilonii centrali ai decarbonizării și securității aprovizionării.
Dezvoltarea sectorului nuclear constituie un element fundamental al strategiei energetice și al Planului Național Integrat Energie și Schimbări Climatice (NECP). Proiecte precum retehnologizarea Unității 1, dezvoltarea Unităților 3 și 4 și implementarea reactoarelor modulare mici (SMR) sunt considerate strategice pentru România și pentru regiune, contribuind la securitatea energetică, stabilitatea prețurilor, competitivitatea industrială și creșterea economică.
În contextul eforturilor Uniunii Europene de a crește competitivitatea și reziliența, energia nucleară este văzută ca o sursă scalabilă, sigură și eficientă din punct de vedere economic. România are peste 60 de ani de experiență în domeniu, o forță de muncă bine pregătită și un lanț de aprovizionare intern consolidat.
Totodată, România face parte din Alianța nucleară europeană, un grup de state care susțin dezvoltarea noilor proiecte nucleare la nivelul Uniunii Europene.