Cât a ajuns să coste un gram de aur în România și de ce a fluctuat atât de tare prețul (analiză)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aurul a înregistrat un avans de 9% între 6 octombrie, cu o zi înaintea atacului Hamas din Israel, și 20 octombrie, confirmând teoria potrivit căreia, din perspectivă istorică, metalul este influențat de evoluțiile geopolitice.

Prețul aurului este puternic influențat de evenimentele geopolitice din ultima vreme

Marți, 24 octombrie, avansul s-a corectat la 7,6%. Potrivit lui Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România, pentru a înțelege mai bine contextul, este util de punctat faptul că media anuală a randamentului aurului a fost de 7,8% între 1971 și 2022. Acest indicator transformă mișcarea ultimelor două săptămâni într-una de amploare.

Evenimentele din Orientul Mijlociu au produs efecte pe piețele materiilor prime, cu reverberații pentru metale prețioase, petrol, gaze naturale. Argintul a înregistrat un salt important, de aproape 10% de la închiderea din 6 octombrie, până la vârful recent. Avansul a fost ajustat la 6,2% la închiderea de marți. Pentru argint, rolul său industrial mai pronunțat aduce un mod de reacție specific, alternând episoade de volatilitate mai puternică, deseori aliniate cu aurul, cu perioade de calm”, explică analistul XTB România.

Platina a avansat cu aproape 3% între 6 și 24 octombrie, cu un vârf de 5,4%. Paladiul a pierdut 2,5% în aceeași perioadă, demonstrând că importanța lui pentru industrie este factorul central, și, odată cu mișcarea spre electrificare în industria auto, oferta abundentă și stagnarea cererii au fost factorii dominanți. „Se poate spune că, de data aceasta, doar aurul și argintul au jucat cu adevărat rolul unor active de refugiu, cu o performanță mixtă pentru platină și una deloc satisfăcătoare pentru paladiu”, precizează Claudiu Cazacu.

Bitcoin (BTC), un potențial competitor al aurului, s-a aflat într-o zonă de penumbră. Cu toate acestea, așteptarea unei decizii favorabile în justiție pentru lansarea unui fond ETF având la bază moneda virtuală a supraalimentat entuziasmul investitorilor. Cotația BTC a ajuns aproape de 35 de mii de dolari marți, nivel văzut ultima dată în mai 2022.

Poate că, în lipsa cripto-activelor, capitalul focalizat pe aur și alte instrumente similare ar fi fost mai abundent, ducând la o reacție mai puternică în piață. Este posibil ca avansul aurului să fi fost semnificativ mai ridicat dacă Bitcoin nu ar fi fost catalizat de speranțele lărgirii accesului la acest instrument printr-un fond liber tranzacționat la bursa americană. Aprobarea unui fond ETF, deși posibilă, nu este, însă, asigurată, și un trend ascendent de durată al Bitcoin, este incert, de asemenea. Între motivele care fac dificlă menținerea pe termen lung a apetitului pentru Bitcoin se află competiția pentru capital. Titlurile de stat americane pe 10 ani au ajuns de curând să ofere randamente de 5%. Miercuri dimineață nivelul era de 4,85%. Dobânzile ridicate nu ajută instrumente precum aurul și alte metale prețioase, cum nici plasarea rezervelor în Bitcoin nu o fac”, mai arată analistul XTB România.

Cazacu menționează că motorul principal pe termen scurt nu îl reprezintă dobânzile, ci ramificațiile tensiunilor pe scena internațională. Situația din Orientul Mijlociu impune o recalibrare a scenariilor. Pentru moment, ofensiva israeliană în Fâșia Gaza este în așteptare, la solicitarea SUA, ceea ce a permis o anume detensionare a cotațiilor. Pe de altă parte, butoiul de pulbere este aproape plin, iar riscul de scântei rămâne ridicat. În comentarii de la Casa Albă, Iranul a fost numit complice în conflict. Cu un grup de luptă naval în apropiere, investitorii nu pot să ignore potențiale indicii referitoare la extinderea conflictului. Cu toate acestea, SUA se arată dornice să vadă o detensionare, în timp ce nici Iranul nu îmbrățișează discursurile războinice. Deși există foc peste granița cu Libanul sau dinspre Irak, spre zone cu trupe americane, nivelul ostilităților nu indică o expansiune iminentă a conflictului.

În România, aurul ar putea cunoaște ajustări după recordul de aproape 300 de lei

Cu leul relativ stabil față de dolarul american în ultimele săptămâni, dar și în avans față de începutul anului, gramul de aur a ajuns la niveluri record la București, foarte aproape de 300 de lei. Din 6 până în 24 octombrie, aurul a avansat cu 7,3%.

În primă fază, în evaluarea datelor actuale, ar fi posibil ca aurul să cunoască o perioadă de relativă ajustare descendentă. Solicitările pentru o pauză în ostilități, venite din partea unor lideri și organizații mondiale, ar urma, în cele din urmă, să fie ascultate.

Însă, pe termen mediu, riscul unei inflamări a situației în regiune sau dincolo de Orientul Mijlociu, chiar de separare și mai pronunțată a marilor puteri, împreună cu provocări la adresa creșterii economice ar putea susține apetitul pentru aur ca activ utilizat în echilibrarea portofoliilor”, precizează analistul XTB România.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor