Casa Verde fotovoltaice: crește plafonul la 30.000 de lei. Când încep înscrierile

0
Publicat:

AFM va lansa curând o nouă sesiune de înscriere în programul Casa Verde Fotovoltaice, a anunțat Laurențiu Neculaescu, președintele instituției, precizând că finanțarea este de maximum 30.000 de lei.

AFM va lansa curând înscrierile în programul Casa Verde Fotovoltaice. Foto Arhivă

Administrația Fondului pentru Mediu va lansa prima sesiune pentru programul Casa Verde Fotovoltaice la sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie, după cum a anunțat președintele instituției. 

Noi estimăm că undeva august-septembrie anul acesta se vor finaliza mare parte din cele 60.000 de sisteme care au fost alocate în sesiunea din 2023. Iar pentru 2024 estimez că dăm drumul la sfârșitul lunii august-începutul lui septembrie. Avem buget, bani alocați deci nu ar trebuie să își facă griji oamenii din acest punct de vedere, nu avem probleme pe acest program absolut deloc. Banii, cei 2 miliarde de lei pe care îi avem alocați pentru sesiunea aferentă anului 2024, îi avem în buget, îi avem la dispoziție. Sperăm ca pe viitor să nu fie, din 2025 încolo, dar pentru 2024 nu sunt probleme. E cel mai mare buget pe care l-am alocat vreodată pentru acest program și cred că pentru orice program care a fost derulat de AFM. Nu cred că a avut vreunul un buget atât de mare. Înseamnă 66.000 de case pentru că anul acesta, spre deosebire de anul trecut, vom finanța și acumulatori”, a spus Laurențiu Neculaescu, potrivit Agrointel.

Ce se întâmplă cu dosarele din 2023 

Președintele AFM a dat detalii și cu privire la dosarele din 2023 după ce programul a fost blocat de autorități.

„Programul după cum știți a fost reluat în luna ianuarie la începutul acestui an și suntem cu el în parametri, adică avem undeva în jur de 5.000 de sisteme deja decontate. Vreau să spun pe această cale că ne-am ținut de termen, nu există cerere de decontare care să aibă un termen de plată mai mare de 60 de zile. Absolut toate cererile din sesiunea 2023 care au fost depuse la Administrația Fondului pentru Mediu și documentele, bineînțeles, au fost în regulă, nu au așteptat mai mult de 60 de zile pentru decontare. Datorită digitalizării pe care am implementat-o pe acest program, lucrurile merg extrem de bine, de aceea am și stat puțin cu programul 2024 tocmai pentru a vedea că lucrurile funcționează în parametrii pe sesiunea trecută. Să vedem dacă mai trebuie să schimbăm sau să îmbunătățim ceva în program. Deci programul din 2023 este în regulă. În 2024 nu modificăm nimic substanțial în cadrul programului pentru că lucrurile au mers bine, am avut un feedback foarte bun din partea cetățenilor și din partea instalatorilor. Nu am mai avut probleme, sesizări, reclamații și nu vom modifica foarte mult, dar vom ajusta foarte mult aplicația pentru că am mai învățat și noi din experiența anului 2023. Cea mai importantă modificare este valoarea finanțării. În loc de 20.000 de lei va fi de 30.000 de lei, iar persoana fizică va trebui să vină cu o contribuție de 3.000 de lei. În acești 30.000 de lei, noi finanțăm minim 3kW panouri fotovoltaice și 10.000 de lei acumulatorii aferenți celor 3kW. Noi am elaborat ghidul de finanțare, l-am transmis deja către Ministerul Mediului. Cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare, el va fi publicat de către Ministrul Mediului în transparență publică și așteptăm pe toți cei interesați să facă comentarii sau observații dacă este cazul”, a spus șeful AFM astăzi la DC News.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice