Cartelul camioanelor: Marii producători europeni de vehicule de mare tonaj riscă o amendă uriaşă din partea UE. Vizate: Daimler, Volvo, Renault, Iveco şi DAF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marii producători europeni de camioane, între care Daimler, Volvo şi Renault, riscă cea mai mare amendă pentru fixarea preţurilor din istoria Uniunii Europene, posibil de peste 1,4 miliarde de euro, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de Financial Times.

Amenda ar putea fi impusă în următoarele câteva săptămâni, în urma acuzaţiilor că producătorii au fixat preţurile şi s-au asociat pentru a întârzia introducerea unor noi echipamente pentru controlul emisiilor, relatează News.ro.

Amenda ar putea depăşi suma record de 1,4 miliarde de euro impusă unor companii în 2012 pentru fixarea preţurilor la tuburile pentru televizioare şi urmează investigării a şase producători de camioane, în perioada 1997-2011.

Companiile riscă pentru cartel amenzi de până la 10% din veniturile globale, potrivit reglementărilor europene, ceea ce însemnă că penalizările care ar putea fi impuse producătorilor de camioane ar putea totaliza 10,7 miliarde de euro.

Între companii, DAF a alocat 945 milioane de dolari pentru acoperirea penalizărilor, în timp ce Daimler a pregătit 672 milioane de dolari, Iveco 500 de milioane de dolari, iar Volvo 444 milioane de dolari.

MAN, care a colaborat în cadrul investigaţiei, ar putea să scape de amendă, în timp ce Scania nu a alocat fonduri pentru amendă. Atât MAN, cât şi Scania sunt divizii ale grupului german Volkswagen.

Grupul Volkswagen este însă în centrul unui alt scandal, nemţii recunoscând că au instalat softuri care trişează la emisiile de noxe pe 11 milioane de autovehicule. 

Furnizorii de rulmenţi pentru automobile şi camioane au fost amendaţi în 2014 cu o sumă cumulată de 953 de milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție