Cartel pe piaţa carburanţilor: Trei distribuitori s-au înţeles asupra preţurilor, iar Consiliul Concurenţei i-a amendat cu 16,9 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele trei companii şi-au recunoscut vina, astfel că au beneficiat de o amendă mai mică FOTO Adevărul

Consiliul Concurenţei a amendat trei companii din domeniul comercializării angro de carburanţi pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale, suma totală atingând 16,9 milioane de lei, a anunţat instituţia.

Astfel, cea mai mare amendă – de 15,2 milioane de lei, a fost primită de către Tinmar Ind Bucureşti, urmată fiind de către Planoil Bucureşti (1,31 milioane de lei) şi de Planoil Industries Bucureşti (306.933 lei).

„În cadrul investigaţiei, Autoritatea de Concurenţă a constatat că cele trei companii au participat participarea la o înţelegere anticoncurenţială, constând în fixarea preţurilor, discounturilor şi adaosurilor comerciale, împărţirea clienţilor şi a surselor de aprovizionare în activitatea de distribuţie angro de benzină şi motorină pe piaţa românească“, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei.

Toate companiile sancţionate au recunoscut participarea la înţelegerea anticoncurenţială şi au beneficiat de o reducere a amenzii de 20%. 

Conform Legii Concurenţei, sunt interzise orice înţelegeri între companii care denaturează concurenţa, în special cele prin care se stabilesc preţurile de vânzare sau cumpărare sau cele prin care se împart pieţele sau sursele de aprovizionare.

Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în acest tip de înţelegeri anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, să îşi recunoască participarea la încălcare şi să furnizeze dovezi privind înţelegerea respectivă. 

Procedând astfel, companiile pot beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor în funcţie de momentul în care contactează autoritatea de concurenţă şi de valoarea informaţiilor furnizate.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort