Cartel Alfa: Angajaţii CNADNR, ameninţaţi cu comisiile disciplinare dacă nu acceptă reduceri salariale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CNADNR a depăşit plafoanele de salarii premiind şefii iar acum taie de la salariaţi, susţin sindicaliştii

Angajaţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au fost chemaţi, marţi, să semneze actele adiţionale pentru reducerea salariilor, cei care au refuzat fiind ameninţaţi cu comisiile disciplinare, susţin reprezentanţii Confederaţiei „Cartel Alfa”.

Aceasta protestează faţă de „abuzurile incredibile” care au loc în cadrul companiei de stat. „Marţi, salariaţii care nu au semnat actele adiţionale de reducere a salariilor din cadrul CNADNR SA au fost chemaţi şi, sub ameninţarea comisiilor disciplinare, somaţi să fie de acord cu reducerea salarială şi să semneze actul adiţional.

Către Direcţiile de muncă din teritoriu sunt trimise adrese în care se precizează că se diminuează salariile, inclusiv la cei care nu au semnat. Mai mult decât atât, directorul unităţii se plasează în mod aiuritor deasupra legii şi dă dispoziţie să se aplice aceste măsuri «prin excepţie» de la prevederile Codului muncii”, arată reprezentanţii „Cartel Alfa”, într-un comunicat.

În opinia sindicaliştilor, măsura de reducere a salariilor din CNADNR încalcă legislaţia muncii din România, respectiv articolele 38 şi 41 din Legea 53/2003, republicată, şi este contrară convenţiilor internaţionale la care România este parte.

Premieri către directori, tăieri pentru salariaţi

Angajaţii susţin că reducerea salariilor „este un abuz imens prin care se doreşte «acoperirea» altor abuzuri extrem de grave ale managementului care, în anul 2012, a depăşit fondul de salarii alocat (faptă care este sancţionată penal) prin premieri lunare către directori, indemnizaţii şi ore suplimentare plătite excesiv şi de multe ori nejustificat”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG