Când nu mai vezi pădurea de copaci: defrişările ilegale, între propaganda parlamentară şi posibile sancţiuni europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problema defrişărilor ilegale a devenit, de săptămâna trecută, o prioritate de securitate naţională, conform deciziilor luate în cea mai recentă şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, notează Adevărul Financiar.

”CSAT a decis în acest sens ca Guvernul României să ia măsuri pentru schimbarea actualului cadru legislativ, astfel încât să existe o legislaţie coerentă, clară şi riguroasă, care să nu mai permită perpetuarea acestui fenomen (defrişările ilegale – n.red.)”, a precizat preşedintele Klaus Iohannis într-un comunicat de săptămâna trecută.

Potrivit adevarulfinanciar.ro, noul Cod Silvic, care, în cele din urmă, a fost promulgat de preşedintele Iohannis în forma iniţială (acesta a fost întors de preşedinte în Parlament pentru reexaminare) nu rezolvă problema defrişărilor ilegale.

Dezbaterea publică din jurul trecerii prin Parlament a noului Cod Silvic a fost îndreptată artificial – scrie adevarulfinanciar.ro – spre tema defrişărilor ilegale, deşi paragrafele care au reprezentat subiect de controversă între preşedinte şi Parlament nu se refereau la această problemă.

Citiţi mai multe pe această temă pe adevarulfinanciar.ro

Mai multe pentru tine:
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete